Cum arata noul nascut
De la Portal semantic Pagini Favorite
Top Contributori Articol |
|
Bebeshm [2 editari] |
Afiseaza tot |
Comunitate |
Vino si tu in zona Google FriendConnect |
Urmareste Pagini Favorite pe twitter |
Cum arata noul nascut?
Dupa lunga asteptare din timpul Odiseei Sarcinii, la nastere - marea intalnire cu bebelusul va poate mira. Te asteptai poate sa arate altfel. Nu e asa de frumos ca in visele voastre. Adevarul este ca arata destul de ciudat. Numai citiva dintre noii nascuti ar putea participa la un concurs de frumusete, lucru deloc surprinzator tinind cont prin ceea ce au trecut la nastere. Ca sa fiti pregatiti dragi viitori parinti, iata cum arata in mare, un nou nascut.
Copiii nascuti cu cezariana au un avantaj deoarece nu trebuie sa-si strecoare capurile prin canalul de nastere. Dar primele clipe cind iti privesti copilul vor fi momente de admiratie iar dupa numai citeva minute vei fi convinsa ca copilul tau este cel mai frumos din lume.
Va prezentam in continuare cele mai importante caracteristici ale unui nou nascut :
Copiii nou nascuti au capurile mari, nu au git, au picioare scurte si corpul distorsionat. Pe scurt, pot sa arate ca un extraterestru. Din cauza faptului ca noii nascuti au incercat in ultimele 12 ore sa-si strecoare capurile prin canalul de nastere, acestea pot sa fie usor deformate. Nu va speriati de partea mai moale a capului numita ‘fontanel’ care in timpul nasterii permite capului sa se comprime astfel incit sa poata iesi prin canalul de nastere.
Daca fontanelul este localizat la partea din spate a capului ii vor trebui cam 4 luni sa se inchida iar daca este localizat in partea din fata va dura intre 9 si 18 luni pina acesta se va inchide. Organele genitale ale noului nascut vor fi mai mari datorita dozei marite de hormoni feminini pe care i-a primit chiar inainte de a se naste. De asemenea, fata si ochii pot parea mai mari.
Pielea: Pielea noului nascut difera in functie de perioada in decursul sarcinii in care s-a nascut. Copiii prematuri au pielea subtire si transparenta, care poate fi acoperita de par, iar copiii nascuti dupa termen pot sa aiba pielea acoperita de foarte putin par sau acesta poate sa lipseasca cu desavirsire. Cei nascuti prematur vor avea pielea acoperita de o substanta alba lipicicioasa care ii protejeaza de fluidul amniotic. La copiii nascuti la termen si cei nascuti dupa termen substanta alba v-a aparea numai in cutele pielii. Semnele de nastere, temporare sau permanente, sint intilnite in mod frecvent la noii nascuti. De asemenea, noii nascuti pot sa aiba acnee dar aceasta dispare de obicei foarte repede. Aproape 50% din noii nascuti au pe fata cosuri mici albe dar care vor disparea cu timpul.
Parul: Trebuie sa va pregatiti pentru surprize in ceea ce priveste culoarea parului noilor nascuti. Parinti cu parul de culoare inchisa au fost foarte surprinsi cind copilul lor s-a nacut cu parul blond sau rosu. Alti parinti au fost dezamagiti cind au vazut ca copilul lor nu avea decit foarte putin par sau deloc. Totusi nu trebuie sa va alarmati deoarece in majoritatea cazurilor culoarea parului noilor nascuti se schimba. Copiii care s-au nascut cu par rosu pot sa devina blonzi iar cei care s-au nascut blonzi adesea devin bruneti.
Ochii: Multi copii cu tenul deschis se nasc cu ochi albatri inchisi dar acestia isi vor schimba culoarea in decusul a citorva saptamini sau luni. Copiii cu tenul mai inchis se nasc de obicei cu ochi tot de culoare inchisa, culoare care nu se va schimba semnificativ.
Cordonul ombilical: Dupa nastere, cordonul ombilical (care este legat de placenta) este pensat si taiat. Portiunea care ramane atasata la piele se usuca si cade in 6-10 zile. Asistenta de orotire iti va arata cum trebuie sa cureti zona si sa o pastrezi uscata pentru a evita infectia.
Sanii si organele genitale: Este normal ca, pentru cateva zile, nou-nascutii sa aiba in sange hormoni de la mama. Aceasta poate determina mici modificari la nivelul sanilor (roseata, crestere in volum, uneori chiar secretia catorva picaturi de lapte), atat la fetite cat si la baieti; la fetite este posibil sa apara si o discreta secretie vaginala sanghinolenta. Aceste simptome dispar fara nici un tratament. La baieti testicolele trebuie sa fie deja coborate in scrot in momentul nasterii. Daca aceasta nu s-a intamplat, medicul va controla daca este posibil ca testicolele sa coboare in mod natural, in timpul primilor ani de viata. Daca nu, va fi necesara o operatie.
Intestinele: Primele scaune ale unui nou-nascut sunt reprezentate de o substanta verde-negricioasa numita meconiu. Ele se modifica in mod gradat si devin verzi-maronii si apoi de culoare normala, galbuie. Sugarii alimentati artificial au scaun mai voluminos, ferm si de culoare mai deschisa.
Pierderea in greutate: Nou-nascutii pierd in greutate in primele zile de viata. Cei mai multi recupereaza si ajung din nou la greutatea cu care s-au nascut in decurs de doua saptamani.
Semne din nastere: Multi copii se nasc cu semne temporare – cunoscute ca semne din nastere. Cele mai cunoscute sunt petele rosii sau roz (numite "muscatura berzei") pe pleoape, radacina nasului, gat si care in curand incep sa paleasca. Unii copii au "capsunele" datorate unor vase de sange dilatate. Ele apar ca niste mici pete rosii, care in cursul primelor luni de viata pot creste in dimensiune, formand mici noduli rosii, reliefati. Petele au aspect rosu stralucitor sau vinetiu ("pete ca vinul de Porto") sunt permanente, si sunt datorate unor malformatii ale vaselor de sange superficiale. Ele se pot trata cu succes folosind terapia cu laser. Semnele din nastere netratate se pot acoperi prin machiaj.
Asa numitele pete albastre mongoliene au aspect de vanataie dupa o lovitura (de obicei in zona inferioara a spatelui) si de cele mai multe ori dispar in cursul primilor doi ani de viata. Ele se pot observa uneori la copiii din nordul Europei, dar de cele mai multe ori apar la cei de origine africana, asiatica sau din sudul Europei. Este bine de stiut ca din cauza aspectului de vanataie pe care il au, petele mongoliene pot fi interpretate ca urme ale unei injurii fizice asupra copilului. Aceasta poate fi extrem de suparator pentru parinti. Daca copilul tau are pe piele semne care sa te ingrijoreze, roaga medicul sau asistenta de ocrotire sa le controleze.mai multe detalii[1]