De la Portal semantic Pagini Favorite

Pe langa aspectul dizgratios, obezitatea produce multe neajunsuri in organism. Si ca orice boala, e mai bine sa o prevenim decat sa o tratam. Se pare, dupa unii specialisti, ca aceasta poate incepe "inca din fasa". ...mai multe informatii

 

Inceputurile comportamentelor sociale si de comunicare ale nou nascutilor (IV)

Repertoriul social al copilului mic
Imediat dupa nastere, copilul nu are capacitatile cognitive si fizice necesare pentru a supravietui singur. Dar are un bogat repertoriu de abilitati si comportamente care-l face capabil sa supravietuiasca în mediul social. Plânge, zâmbeste este mic, dragalas si neajutorat si aceste comportamente sunt forme puternice de semnalizare. Copilul are însa o extraordinara capacitatea de a imita comportamente sociale. Repertoriul de comportamente al copilului, aparent fara valoare sociala (de exemplu, a suge) si chiar si înfatisarea lui, creeaza copilului sansa unor contacte sociale strânse.
Plânsul îi deranjeaza pe adulti. Ei încearca sa-l stopeze luând copilul în brate. Plânsul serveste astfel la initierea de interactiuni sociale cu adultul. Plânsul alerteaza parintii asupra disconfortului sau a suprastimularii copilului. Foamea, durerea, oboseala genereaza tipuri diferite de plâns. Si adultii îl diferentiaza curând tinând cont si de context. Adultii se straduiesc sa calmeze plânsul copilului si de câte ori reusesc ei se simt gratificati de copil, confirmati, în rolul lor parental. Pot aparea si "specializari" traite cu o mica invidie în familie..."Când plânge, numai soacra mea îl poate linisti..." Daca însa copilul nu se lasa potolit, mesajul pe care îl da parintilor este "nu stiti sa fiti parinti buni" si în acest caz copilul se poate expune la izbucniri violente din partea adultului neconfirmat de copil în functia lui de parinte. "Plânge atâta de nu mai stiu ce sa fac... " nu este un semn bun pentru debutul copilului în lume.

Zâmbetul este un indicator de placere pentru adult. Pe la 2 - 3 luni copilul zâmbeste ca raspuns la diversi stimuli, mai ales legat de oamenii din jur. Dupa vârsta de patru luni, zâmbetul este mai selectiv. Fata mamei provoaca zâmbet. Zâmbetul altora nu mai conteaza.
Copilul orb zâmbeste la aceeasi vârsta cu vazatorul. Dar ulterior, când zâmbetul se leaga de maturizarea generala si de experientele sociale traite de copil, zâmbetul copilului nevazator se sterge.
În institutii, lipsa de stimulare, conduce la o întârziere a zâmbetului copilului.
Fetele copiilor mici sunt interpretate de adulti ca fiind expresive: furioase, zâmbitoare, speriate, dezgustate, triste. Deja la vârsta de 2 luni au o fata trista la injectie.

Capacitatea de a imita a nou-nascutului. Acesta imita actiunile altora (împingerea vârfului limbii catre buze) chiar daca nu-si pot vedea propria lor fata. Este deci contrazisa teoria lui Piaget care vorbeste despre capacitatea de a imita a copilului doar în jurul vârstei de 1 an. Imitarea e dovedita de faptul ca nou-nascutii traduc miscarile pe care le vad la cei din jur prin actiuni proprii. Capacitatea de imitare înceteaza pe la 21 de saptamâni pentru a exploda din nou la vârsta de un an. Meltzoff si Gopnik (1993) au avansat ideea ca imitatia apare pentru ca copilul recunoaste ca adultul e ca el si recunoaste ca el însusi poate face aceleasi miscari ca adultul. Copilul reactioneaza la adult ca si când ar avea intuitia: "uite ceva ca mine". Dar aceasta presupune ca-i apabil sa-si monitorizeze miscarile corpului si sa detecteze echivalente la ceilalti (capacitate proprioceptiva). Adultul si el imita, în joaca, miscarile copilului si copilul îsi vede miscarile reflectate în actiunile celorlalte.
Imitând expresiile fetei adultului, copilul percepe emotiile presupuse de expresie. Într-adevar, parintii "suficient de buni" sunt constienti de aceasta comuniune cu copilul.
Ramân întrebari tulburatoare înca fara raspuns: cum poate identifica adultul ca fiind "ca mine" când difera marimea, precizia miscarilor etc

— Dorothyna (talk) • 27 aprilie 2010 09:39 • no comments