De la Portal semantic Pagini Favorite

Cuprins 1 Bronhopneumonia 2 Paraliziile cerebrale la copii 3 Rinofaringita acuta 4 Amigdalita cronica hipertrofica 5 Stafilococul auriu si stafilococul pioceanic la copii 6 Sindromul TORCH 7 Bruxismul- scrasnirea din dinti la copii 8 Caria de biberon 9 Herpangina la copii 10 Daltonismul la copii 11 Saturnismul la copii 12 Circumcizia la baietei 13 Constipatia la copil si sugar (I) 14 Constipatia la copil si sugar (II) 15 Obezitatea la copii 16 Rahitismul la copiii mici 17 Problemele digestive la sugari 18 Probleme oftalmologice la copilul mic 19 Sinuzita acuta bacteriana 20 Constipatia psihogena la copil 21 Malformatiile congenitale 22 Intoleranta secundara la lactoza 23 Sindromul Down la copii 24 Descopera si trateaza otita! 25 Ce medicamente ii dam lui bebe? 26 Cum descoperi autismul copilului tau 27 Sindromul Landau Kleffner la copii 28 Amiotrofia spinala la copii 29 Sindromul Turner la fetite 30 Botulismul la copii 31 Sindromul Tourette. Tulburarea ticurilor. 32 Surdocecitatea la copii 33 Sindromul de malabsorbtie 34 Copiii cu SIDA 35 Dilema anti-papilloma

Bronhopneumonia

Bronhopneumonia este o infectie a plamanului, mai precis a unora dintre partile sale, ce poate fi provocata de diversi agenti patogeni (virusuri, bacterii). Este unul dintre cele doua tipuri de pneumonie, in functie de localizarea infectiei. Fata de pneumonia lobara, care afecteaza un intreg lob (o sectiune) a plamanului, bronhopneumonia afecteaza bronsiolele (sau bronhiile mici), cai de transport ale aerului in plamani, iar infectia este localizata in mici pete pe suprafata plamanului. In timp, bronhopneumonia poate sa se transforme in pneumonie lobara, pentru ca infectia avanseaza si cuprinde tot lobul pulmonar.

Bronhopenumonia este mai degraba un simptom al unei boli, infectia cu agentul patogen. Acest agent patogen poate fi un pneumococ, un stafilococ, E. coli sau chiar Chlamydia. Streptococul este mai degraba specific pn eumoniei lobare.
Boala se poate lua de la un alt bolnav, fie prin aer fie prin contactul direct, in functie de tipul agentului patogen, sau din spital (infectie nosocomiala). In ultimul caz infectia poate sa fie mai grva si mai greu de tratat pentru ca bacteriile sunt mai rezistente la antibiotice. Orice copil poate sa faca pneumonie, dar mai expusi sunt aceia care au sistemul imunitar slabit, fie din cauza uui tratament, fie din cauza unei boli cronice. Bronsiolele sunt mai sensibile la copiii care sufera de astm, motiv pentru care acestia fac mai des bronhopneumonie.

La bebelusi este mai des intalnita bronsiolita, tot o infectie a bronhiolelor, care se poate transforma in pneumonie. De obicei, simptomele bronsiolitei dispar in 7-10 zile, insa bebelusul trebuie urmarit cu atentie pentru a detecta din vreme cianoza buzelor si a unghiilor.

Simptomele bronhopneumoniei pot sa difere mult in functie de gravitatea bolii si de agentul patogen care a provocat-o. Cele mai des intalnite simptome sunt:

• Dificultatea de a respira, cu respiratie superficiala si rapida
  
• Dureri in piept
  
• Tuse cu secretie galben-verzuie
  
• Febra
  
• Dureri de cap
  
• Dureri musculare
  
  

Pentru a stabili un tratament, medicul trebuie sa afle care este agentul patogen ce a provocat infectia plamanilor. Daca este vorba de o bacterie sau un streptococ, se vor folosi antibiotice. Important in acest caz este sa dati copilului tot tratamentul prescris, chiar daca simptomele se amelioreaza inainte de terminarea lui. Daca boala provine de la un virus, nu aveti ce face decat sa asteptati si sa asigurati confortul copilului prin tratament simptomatic (paracetamol pentru febra, Bromhexim pentru expectoratie etc.). Pentru pneumoniile fungice se folosesc antifungice.

Nu folositi decat medicamente prescrise de medic. Nu-i dati copilului antibiotice daca are o pneumonie virala. Nu ati face decat sa-l chinuiti si mai mult cu medicamente agresive, care ii pot aduce alte probleme (diaree, candidoza).mai mult..nou-nascuti.ro;

Paraliziile cerebrale la copii

Termenul de paralizie cerebrala este unul general, care se refera la un grup de afectiuni ce afecteaza capacitatea copilului de a-si coordona miscarile. Aceasta boala se datoreaza unor leziuni cerebrale care apar in cursul dezvoltarii creierului, inainte sau dupa nastere. Din pacate, paraliziile cerebrale nu pot fi vindecate, insa tratamentul corespunzator si ingrijirea adecvata pot sa imbunatateasca mult starea copilului si gradul de independenta. Paralizia cerebrala poate fi spastica, ataxica sau atetozica.

Paralizia cerebrala spastica este forma cea mai des intalnita, afectand 70% dintre pacienti. Muschii sunt "intepeniti", permanent incordati. Acest lucru afecteaza miscarile intr-un mod imprevizibil. De obicei msicarile sunt dificile, daca nu chiar imposibile. In functie de membrele afectate, paralizia cerebrala spastica poate fi de tip:

• dipareza - sunt afectatae ambele maini sau ambele picioare
  
• hemipareza -este afectata partea stanga sau cea dreapta, adica bratul si piciorul drept sau bratul si piciorul stang.
  
• tetrapareza - sunt afectate toate mebrele, ambele maini si ambele picioare.
  
• monopareza - este afectat un singur membru
  
• tripareza - sunt afectate trei din cele patru membre.
  
  

Parlizia cerebrala ataxica afecteaza doar 5-10% dintre bolnavi. Copilului nu isi poate coordona miscarile, nu are echilibru, mersul este dificil si anormal, iar miscarile fine si precise sunt dificile. Se adauga tremurul membrelor, declansat de o miscare voluntara, care se agraveaza pe masura ce copilul se apropie de obiectiv.

Paralizia cerebrala atetozica afecteaza 10-20% din bolnavi. Principalul simptom este miscarea inceata, necontrolata a bratelor, picioarelor, mainilor. In cazuri rare este afectata si musculatura fetei si a limbii, ceea ce duce la salivare excesiva si la grimase involuntare. Simptomele se inrautatesc cand bolnavul este stresat, speriat, obosit si pot sa dispara complet in timpul somnului. Daca sunt afectati msuchii fetei, vorbirea este dificila.

Pentru ca paraliziile cerebrale sunt de multe tipuri si pot afecta un copil mai mult sau mai putin, simptomele variaza foarte mult de la un copil la altul. In general, printre simptome se numara:

•  lipsa de coordonare a muschilor in cadrul miscarilor voluntare
• muschii incordati, "intepeniti", si reflexele exacerbate
• mers asimetric
• variatii in tonsul muscular, de la prea relaxat, la prea incordat
• salivare excesiva, dificultati la inghitirea mancarii, la supt si la vorbit
• lipsa abilitatilor motorii fine (de exemplu la scris, legarea sireturilor)
  
  

Boala nu se agraveaza cu varsta, ceea ce inseamna ca simptomele raman aceleasi, pe tot parcursul vietii, in cel mai rau caz, iar, in cel mai bun caz, se remediaza vizibil, datorita tratamentului.

Majoritatea paraliziilor cerebrale sunt provocate de probleme aparute inainte de nastere. Insa au existat si cazuri in care apartia bolii a fost legata de o infectie sau in leziune aparuta la nastere sau in primele luni de viata, chiar in primii ani de viata.

Iata care sunt pricipalele cauze ale paraliziilor cerebrale:

• Infectiile in viata intrauterina: rubeola, varicela, citomegalovirusul, toxoplasmoza, sifilisul. Unele dintre aceste boli se pot preveni prin vaccin, altele prin mod de viata si un comportament sexual adecvat.
• nfectiile in primele luni de viata: meiningita, encefalita virala.
• Anomaliile congenitale: nu se cunosc intotdeauna cauzele. De obice sunt de vina mutatii genetice sau expunerea la radiatii, toxine.
• Accidente vasculare cerebrale: e adevarat ca se intalnesc, cel mai adesea, la persoanele in varsta, insa pot aparea la orice varsta, inclusiv in viata intrauterina. Un accident vascular cerebral poate sa aiba loc din cauza cheagurilor de sange din placenta, care opresc curgerea sangelui catre copil, deci si alimentarea creierului cu oxigen,
• Lipsa de oxigen la nastere. Este o cauza mai rara, dar este posibil. Daca, in timpul nasterii, creierul copilului nu primeste oxigenul necesar, pot sa aiba loc leziuni care vor duce la paralizie cerebrala.
• Icter grav. Icterul este foarte des intalnit la nou-nascuti, dar numai cazurile grave pot duce la leziuni cerebrale.
  

Riscul de a face un tip de paralizie cerebrala este mai mare la bebelusii prematuri, la cei cu greutate mica la nastere si la gemeni. De asemenea, pericolul este mai mare daca mama a fost expusa unor substante toxice in timpul sarcinii si daca sufera de anumite afectiuni (convulsii, retard mental, probleme de tiroida). Tinerea sub control a bolilor cronice si evitarea factorilor de risc pot sa ajute la pevenirea paraliziei cerebrale a copilului.

Copiii cu o paralizie cerebrala congenitala pot sa prezinte unele simptome inca de la nastere. Dar atunci cand boala nu este foarte grava nu se poate pune diagnosticul precis decat la 4-5 ani. Majoritatea cazurilor sunt diagnosticate in jurul varstei de 1-2 ani. Pentru a obtine un diagnostic se pot folosi mai multe tipuri de analize. Testele de sange sunt folosite pentru a exclude alte afectiuni posibile, iar pentru a observa activitatea creierului se folosesc tomografia computerizata, electroencefalograma, RMN-ul.mai mult..

Rinofaringita acuta

Rinofaringita acuta, este o infectie a cailor respiratorii superioare, nasul si faringele. Cel mai adesea, infectia este virala, virusurile cele mai frecvente fiind acelea ale racelii. Asadar, rinofaringita, in ciuda numelui atat de complicat nu este decat banala raceala sau guturaiul.

Este cea frecventa infectie virala la oameni si, desi nu exista niciun tratament, boala este foarte rar grava. La copii, rinofaringita este cea mai frecventa infectie a tractului respirator superior si majoritatea copiilor au cate 4-6 episoade pe an.

Virusurile care infecteaza caile aeriene (rinovirusuri, coronavirusuri) se transmit pe calea aerului, prin stropi de saliva proveniti de la persoanele infectate sau prin contactul direct intre o manuta "contaminata" si nas sau gura. Boala se transmite foarte usor in comunitati (gradinita, cresa, scoala) si, odata adusa acasa, poate sa cuprinda intreaga familie, asa ca atentie la nou-nascuti, gravide sau persoane cu sistemul imunitar slabit, daca ele exista in familie.

Uneori, rinofaringita se poate complica, infectia ajungand in caile aeriene superioare (sinuzita, otita) sau inferioare (bronsita, pneumonie). Insa, in general, este o boala usoara, care trece rapid si se manifesta doar prin

•  febra
• tuse uscata
• stranuturi
• secretii nazale si congestie nazala (nas infundat)
• lipsa poftei de mancare
• stare generala proasta
  
  

Tratamentul este simptomatic - antipiretice pentru febra, calmante pentru dureri, spray-uri nazale pentru o respiratie mai usoara. Asadar tratamentul nu este absolut necesar si nu grabeste vindecarea. El este menit sa reduca disconfortul copilului pe parcursul bolii. Se pot folosi medicamente pe baza de ibuprofen sau paracetamol. Baile calde pot calma durerile musculare, cateva minute in baia plina de aburi pot sa usureze respiratia, iar o supa calda de pui calmeaza durerile de gat. Este nevoie si de multe lichide servite la temperatura camerei.

Ce nu aveti voie sa-i dati copilului este aspirina. Aspirina la copiii si adolescentii cu infectii virale poate sa declanseze sindromul Reye, o boala foarte rara dar foarte periculoasa. De asemenea, sunt interzise antiboticele. Aceste medicamente sunt menite sa distruga bacteriile din corp, iar rinofaringita are drept cauza, cel mai adesea, un virus ceea ce inseamna ca orice antibiotic este inutil. El nu poate sa omoare virusul. In schimb, antibioticul omoara bacteriile "bune" din corp si da peste cap complet echilibrul bacterian.

De aici, copilul se poate alege cu candidoza, diaree si alte complicatii. Ca sa nu mai spunem ca administrarea de antibiotice duce in timp la rezistenta si medicamentele nu-si vor mai face efectul cand va fi cu adevarat nevoie de ele.

Asadar, antibioticele fac mai mult rau decat bine si nu trebuie administrate sub nicio forma fara a consulta medicul. Acesta ar putea sa le prescrie daca va constata ca a aparut o suprainfectie bacteriana, pe fondul infectiei virale (otita, sinuzita, pneumonie). mai mult..

Amigdalita cronica hipertrofica

Amigdalele sunt organe pereche, de forma unor migdale, asezata pe partea dreapata si stanga a gatului. Cu ceva timp in urma se credea ca ele nu au niciun rol in organism si de aici a pornit "moda" amigdalectomiei, operatia de indepartare a amigdalelor, care se facea fara a fi neaparata nevoie, dupa modelul "daca tot suntem in spital, sa-i scoatem si amigdalele". Astazi se stie ca aceste doua organe joaca un rol important in prevenirea si extinderea infectiilor, fiind un fel de filtru in calea bacteriilor si virusurilor.

Amigdalele secreta anticorpi, luptand astfel impotriva infectiilor. Problema este ca in cadrul acestui proces, amigdalele insele se inflameaza uneori, ceea ce inseamna o amigdalita: amigadalele devin rosii, dureroase si colecteaza puroi. Este o boala frecventa la copii, care se vindeca usor si fara complicatii. Pe masura ce cresc, copiii fac amigdalite tot mai rar, pana cand inceteaza complet. Se crede ca odata cu inaintarea in varsta, amigadalele nu mai sunt atat de improtante in asigurarea imunitatii si de aceea nici nu se mai inflameaza.

Problemele cu adevarat grave apar atunci cand amigdalita se cronicizeaza. Vorbim de afectiunea cronica, atunci cand amigdalita dureaza cel putin sase luni si rezista la tratament. Din cauza infectiei de lunga durata sau din cauza infectiilor de scurta durata, dar repetate, amigdalele, stimulate in mod continuu sau repetat sa produca anticorpi, pot sa se mareasca, iar in acest caz vorbim de amigdale hipertrofice.

Amigdalita cronica hipertrofica este o combinatie intre inflamatia cronica si marirea amigdalelor. Simptomele sunt usor de banuit: dureri in gat, mai ales cand copilul trebuie sa inghita mancarea, probleme de respiratie, atat in stare de constienta, cat si in somn (sforait, apnee), pofta de mancare scazuta, oboseala, stare generala proasta. Amigdalele mari blocheaza gatul si copilul respira greu, obosind repede, poate chiar se ineaca cu mancarea pentru ca ea nu are loc sa treaca, iar vocea devine usor schimbata.

Diagnosticul este usor de pus de catre medic pentru ca amigdalele se pot vedea. Devin proeminente, uneori atat de proeminente incat se ating una de cealalta, se inrosesc si sunt dureroase la atingere. Important este sa se descopere cauza amigdalitei, pentru ca ea nu este neaparat o boala in sine cat un simptom al unei infectii ce are loc in organism. Medicul trebuie sa identifice agentul patogen si sa prescrie tratamentul potrivit. De cele mai multe ori, in amigdalita cronica este vorba de o bacterie sau un streptococ.

Uneori operatia de indepartare a amigdalelor este singura solutie in amigdalita cronica hipertrofica, pentru ca aceasta tinde sa persiste in ciuda tratamentului. Insa, chiar daca e vorba de o operatie de rutina, decizia nu trebuie luata in pripa. Sa nu uitam ca amigdalectomia este totusi o interventie chirurgicala, este invaziva, necesita anestezie si prezinta anumite riscuri, cel mai important fiind acela al hemoragiei localizata in gat, in timpul sau dupa operatie. Decizia de a realiza interventia trebuie luata de medicul pediatru in colaborare cu ORL-istul, care vor cantari beneficiile si riscurile operatiei. Dar daca amigdalele sunt atat de mari incat impiedica respiratia normala si inghitirea hranei, probabil medicii vor decide ca beneficiile sunt mai mari.

In timpul operatiei, gura copilului este tinuta in pozitie deschisa cu ajutorul unor instrumente speciale, amigdalele sunt apucate si trase catre mijlocul gurii, apoi se taie tesuturile prin care sunt fixate. Sangerarile sunt controlate prin cleme, suturi sau cauterizare. Daca totul merge bine, copilul paraseste spitalul in aceeasi zi sau a doua zi dupa operatie. Un timp, probabil in jur de 14 zile, va avea dureri de gat si urechi, congestie nazala si va inghiti hrana cu greutate. Se pot folosi calmante usoare pentru a alunga durerile. Activitatea normala se va relua treptat dupa ce copilul se odihneste timp de 2-3 zile. Cam la o saptamana se poate intoarce la scoala sau gradinita.mai mult..

Stafilococul auriu si stafilococul pioceanic la copii

Stafilocoul auriu si stafilococul piocianic sunt bacterii oportuniste care se gasesc in mod natural pe pielea si mucoasele persoanelor sanatoase, dar si in natura. In majoritatea cazurilor nu provoaca infectii sau provoaca doar infectii cutanate minore, atunci cand pielea sau mucoasa au suferit leziuni ce reprezinta o portita de intrare pentru stafilococi. In anumite conditii, ambele bacterii pot sa patrunda prin piele, in organism si sa infecteze tractul urinar, plamanii sau alte organe importante. Poate chiar sa se ajunga la septicemie, dar, de obicei se intampla la copii care au un sistem imunitar slabit de alte boli cronice.

Cele mai multe infectii cu stafilococ auriu sau pioceanic se observa la nivelul pielii. Aceste bacteriile pot da diferite tipuri de afectiuni, de la furuncule, acnee, foliculita (inflamatia radacinii firelor de par) pana la "opareala" in zona inghinala sau axiala si impetigo (basici mari, pline cu lichid care prind o crusta aurie si apar mai ales in jurul gurii si al nasului).

Daca patrund in tractul digestiv, cele doua bacterii provoaca un tip de toxinfectie alimentara, care se manifesta prin crampe abdominale, varsaturi, diaree si se declanseaza brusc, la 1-6 ore dupa contaminare, disparand la fel de brusc intr-o zi sau doua. Daca la adultii sanatosi, aceasta toxinfectie nu lasa urme si trece rapid, copiii ar putea avea probleme mai mari, mai ales daca sunt foarte mici, in sensul ca stafilococul poate sa persiste si sa reziste la tratament. Pseudomonas aeruginosa (stafilococul piocianic) poate da epidemii de diaree in crese si gradinite.

Stafilococii pot viza si articulatiile (genunchi, sold, coate, etc) provocand artrita septica, o boala dureroasa, care da umflaturi ale articulatiilor si febra. Daca vreunul din stafilococi trece in sange, poate sa ajunga la alte organe, inclusiv inima si plamanii. Asa se face ca aceleasi bacterii sunt responsabile de pneumonii, faringite, bronsite, meningite etc.

Pentru ca stafilococul auriu si stafilococul piocianic se afla pe pielea multora dintre noi, este posibil ca un copil care a dezvoltat o infectie sa fi purtat demult bacteria, care acum a gasit o portita de intrare, dar este posibil si sa provina de la o alta persoana pentru ca stafilococii sunt foarte rezistenti, si pot trai mult timp pe prosoape, perne, si alte obiecte. In plus, rezista la temperaturi extreme (inclusiv la gatit) si la apa sarata.

Infectia este mai des intalnita la copiii care au fost de curand spitalizati. Desi se incearca de mult timp eliminarea lor completa, cei doi stafilococi sunt des intalniti in spitale si infecteaza copiii care au un sistem imuntar slabit sau sufera de boli cronice, care au suferit arsuri sau interventii chirurgicale cu incizii la nivelul pielii. Si dispozitivele cu actiune invaziva pot transmite bacteriile. Este vorba de cele folosite pentru dializa, intubare, hranirea prematurilor, perfuzii cu branula etc.

Primul pas in tratarea infectiilor stafilococice este determinarea tipului de bacterie. Din pacate, si stafilococul auriu si cel piocianic sunt foarte rezistenti la antibiotice. Doar 10% din infectii pot fi tratate cu penicilina. Pentru restul este nevoie de medicamente mai puternice si tot nu este sigur ca vor disparea. Infectiile luate din spital sunt cele mai greu de tratat pentru ca adesea stafilococul este rezistenta la meticilina si alte antibiotice usoare.

Din aceste motive, cel mai bun tratament impotriva infectiei cu stafilococ auriu este prevenirea ei. La copiii spitalizati, este aproape imposibila, insa, in rest, sunt cateva masuri simple de igiena care pot fi de ajutor. Prima si ce mai importanta este spalarea frecventa a mainilor, cu apa si sapun. A doua se refera la curatarea si ingrijirea corespunzatoare a ranilor si acoperirea lor cu leucoplast sau tifon steril. Iar a treia este valabila mai ales in cazul copiilor care petrec mult timp in comunitati sau practica sporturi: obiectele de toaleta, prosoapele, hainele, deodorantele nu se folosesc niciodata in comun, oricine ar fi persoana care cere sa le imprumute.mai mult..

Sindromul TORCH

Sindromul TORCH se refera la infectia fatului sau a nou-nascutului cu anumiti agenti patogeni. TORCH este acronimul de la Toxoplasmoza, Alti patogeni (in engleza - other), Rubeola, Citomegalovirus, Herpes Simplex.

"Alti patogeni" se refera la: hepatita B, sifilis, HIV, virusul varicelo-zosterian si alti agenti.

Oricare dintre acesti patogeni poate sa provoace o serie de simptome asemanatoare la fat si nou-nascut, motiv pentru care au si fost grupate astfel. Toate infectiile afecteaza ochii, sistemul nervos central si pielea. Sindromul TORCH se caracterizeaza in principal prin trei simptome comune agentilor patogeni:

Corioretinita - inflamatie a retinei si a coroidei (in special in cazul Toxoplasmozei si al citomegalovirusului).
Microcefalie - capsorul este prea mic pentru un nou-nascut sau pentru varsta gestationala a fatului.
Calcifierea cerebrala - depozite de calciu in creier.

Pe langa acestea, oricare din patogenii sindromul TORCH pot sa duca la febra, sangerari sub piele, hepatomegalie si splenomegalie, icter, probleme de auz sau pierderea totala a auzului, probleme de vedere sau pierderea totala a vazului, retard mental. Fiecare din agenti poate sa aiba si alte efecte, in functie de varsta gestationala in momentul infectarii si alti factori.

Uneori fatul moare inca din viata intrauterina, alteori imediat dupa nastere. Cei care supravietuiesc pot sa ramana cu probleme pentru toata viata. Este posibil ca bebelusul sa se nasca sanatos, dar sa apara probleme pe parcurs.

Toxoplasmoza

Este infectia provocata de un parazit microscopic numit Toxoplasma gondii. Boala este usoara, adesea fara simptome la persoanele sanatoase, insa este periculoasa pentru gravide caci poate traversa bariera placentei, infectand fatul. Toxoplasmoza congenitala poate sa ucida fatul sau sa ii provoace probleme pe termen lung. Majoritatea celor infectati iau microorgansimul din carnea cruda sau prea putin gatita, din apa contaminata, de pe fructe si legume nespalate, atingand pamant contaminat, carne cruda sau excremente de pisica. Toxoplasmoza nu se poate transmite de la om la om decat prin transfuzie de sange.

Pentru a preveni infectarea, mananca numai carne bine gatita, spala bine legumele si fructele, evita se ingrijesti animale, sa te ocupi cu gradinaritul, sa bei apa din fantani. Doar 15% din femeile adulte sunt imune la toxoplasmoza, restul risca oricand sa ia boala in timpul sarcinii. Din fericire, nu toate gravidele infectate transmit parazitul copilului.

Rubeola

Este o infectie eruptiva, provocata de virusul rubeolei. Primele semne (daca exista) apar la 10-20 de zile dupa expunere. Se manifesta prin febra, umflarea ganglionilor, dureri de incheieturi, ochi inrositi, apoi apare eruptia cutanata.

Rubeola se poate lua de la persoane infectate, in perioada in care au eruptia cutanata. Este important ca orice gravida sa se fereasca de persoanele bolnave sau de persoanele care au intrat in contact cu bolnavii de rubeola. Dn fericire, boala se poate preveni usor, printr-un vaccin facut inaintea sarcinii. La gravidele in primul trimestru sansele ca fatul sa fie infectat sunt foarte mari (98-99%). Sindromul rubeolei congentiale inseamna, pentru fat, pierderea auzului si vazului, retard mental, deficit de crestere, microcefalie, diabet si multe alte probleme.

Citomegalovirusul

Este un virus din categoriaHerpes Simplex. Se transmite prin contactul cu lichidele corporale ale unei persoane infectate (lacrimi, lapte de san, saliva, urina, fecale, sperma, secretie vaginala). Te poti infecat prin sarut, contact sexual, sau prin tacamuri folosite la comun.

Adultii infectati nu au, de obicei, simptome, deci este posibil sa nu stii daca ai fost vreodata infectata. Jumatate dn femeile adulte sunt imune. Riscul de a fi infectata in timpul sarcinii este foarte mic, dar daca totusi s-a intamplat, sansele de a infecta si fatul sunt de 30-50%. Unii din nou-nascutii cu infectie CMV au simptome inca de la nastere. Insa foarte multi au o infectie "tacuta", adica la nastere nu au niciun simptom, dar pe parcurs apar problemele.

Herpes Simplex

Se poate manifesta printr-o leziune in zona fetei (simplex 1) sau in zona genitala (simplex 2). Poti lua boala prin contactul cu leziunile orale sau genitale ale unei persoane infectate, Adica prin sarut, sex si folosirea in comun a tacamurilor si paharelor.
Fatul este infectat de obicei in timpul nasterii, dupa ruperea membranelor, daca mama are chiar atunci o infectie activa. Imbolnavirea fatului poate fi prevenita prin cezariana.
Unii dintre acesti agenti patogeni (herpes simplex, citomegalovirusul) odata patrunsi in organism raman aici pentru toata viata si pot da infectii recurente. Este periculoasa pentru fat infectia primara, adica atunci cand esti infectata prima data. Infectia recurenta foarte rar afecteaza fatul, iar daca se intampla, simptomele lui sunt usoare.mai mult..

Bruxismul- scrasnirea din dinti la copii

Bruxismul, sau scrasnitul din dinti este o problema care afecteaza persoane de toate varstele, dar mai ales copiii. Se intampla atunci cand copilul strange dinti de sus si cei de jos si ii freaca intre ei. Cel mai adesea episoadele de bruxism au loc noaptea, cand copilul nu este constient de ceea ce face.

Medicii nu pot spune de ce unii copii scrasnesc din dinti si altii nu. Multe teorii sugereaza ca ar fi vorba de malocluzie, adica dintii de jos si cei de sus nu "cad" normal unii peste altii pentru ca dintii si maxilarele copiilor cresc in faze inegale. Raspunsul natural al copilului este sa scrasneasca din dinti, cautand sa aduca randul de sus peste cel de jos, intr-un mod confortabil. Cu timpul, devine o obisnuinta.

S-a observat ca, atat adultii cat si copiii, au tendinta de a scrasni din dinti atunci cand sunt anxiosi, nelinistiti, stresati. Alteori este un raspuns reflex la o durere in zona fetei, de exemplu o durere de ureche sau de masea. S-a constat de asemenea, ca sufera de bruxism in special copiii hiperactivi.

Recent au aparut teorii care spun ca atat bruxismul, cat si alte probleme (enurezisul nocturn, vorbitul in somn, etc) ar putea fi o urmare a problemelor de somn. Intreruperea somnului in faza REM (Rapid Eye Movement), ar putea fi cauza scrasnitului.
In general, bruxismul nu ar trebui sa fie o problema. Chiar daca dintisorii de lapte par tociti, asta nu ar trebui sa dea dureri sau alte probleme dentare. In schimb, bruxismul trebuie tratat atunci cand dintii par stricati (ciobiti, rupti) sau cand au aparut deja dintii permanenti.

In mod normal, bruxismul dispare pe masura ce copilul creste. Maxilarul capata o forma si o dimensiune normale, cresc dintii definitivi si se rezolva de la sine malocluzia. Totusi, uneori este nevoie de ajutorul medicului: atunci cand bruxismul nu inceteaza, cand copilul are dureri si, bineinteles, cand dintisorii par stricati. Un control stomatologic va rezolva problemele aparute deja (dinti sporti, stricati) si va stabili daca exista vreo problema cu dentisorii, adica daca exista sau nu o malocluzie, caz in care se vor lua masurile necesare pentru rezolvarea ei.

Daca originea bruxismului nu este de natura fizica, deci nu poate fi reparata de stomatolog, probabil ca el se leaga de o problema emotionala. Copiii au tendinta sa scrasneasca din dinti mai mult atunci cand sunt stresati, obositi, procupati, anxiosi. O discutie cu cel mic ar putea sa stabileasca daca este preocupat in mod deosebit de ceva anume. Uneori, copiii au griji la care nici nu ne-am gandi vreodata. Daca ii linistim si le explicam ca nu au de ce sa se teama, ar putea sa dispara multe din problemele ce apar in mod inconstient (inclusiv bruxismul, enurezisul, somnambulismul etc.)

Inainte de toate trebuie sa retinem ca cel mic nu are nicio vina pentru ca scrasneste din dinti. Nu este ceva ce face in mod constient, deci degeaba incercam sa-l speriem cu fraze de genul "iti vei sparge dintii", "vei ramane fara dinti", etc. Asemenea "avertismente" nu fac decat sa il streseze si mai tare.
Uneori, copilul nu are nicio grija sau spaima, pur si simplu este obosit si stresat de activitatile de peste zi. In acest caz, ca sa-i facem somnul mai usor, putem incerca sa-l linistim seara, inainte de culcare, cu o poveste, un pahar de lapte cald, un ceai. Daca ii cream o rutina, pe care o urmam in fiecare seara, va capata o anumita siguranta, o incredere ca, la sfarsitul zilei, totul va fi bine, oricat de stresat sau obosit este. Bineinteles, un copil obosit ar putea sa aiba nevoie de mai mult somn.

Presupunand ca am luat toate aceste masuri si bruxismul nu a incercat, mai ramane o solutie: o gutiera. Aceasta este un dispozitiv de plastic sau cauciuc, care se muleaza pe dantura si trebuie tinut in gurita pe parcursul noptii. Astfel, chiar daca cel mic incearca sa scrasneasca din dinti, macar nu va mai putea sa ii sparga. Probabil ca nu va fi prea confortabil la inceput, dar cu timpul copilul se va obisnui si poate fi o solutie buna cel putin pana cand dispare obiceiul de a scrasni din dinti.mai mult..

Caria de biberon

Inca de la aparitia primului dintisor, dantura si gingiile copilului trebuie ingrijite cu aceeasi atentie cu care le ingrijim pe ale noastre. Multe mamici stiu asta deja. Asa ca vom vedea de ce este atat de important sa facem asta si de insista specialistii atat de mult pe igiena dentara a copiilor.

Cariile sunt rezultatul interactiunii dintre flora bacteriana normala a gurii si carbohidratii din alimentatie. Zaharurile (fie ca provin din dulciuri sau din laptic), fermenteaza sub actiunea bacteriilor si se transforma in acizi care pot sa "consume" smaltul dintilor daca raman prea mult timp in contact cu el. Saliva descompune acizii si ii spala de pe dinti, astfel ajutand la prevenirea cariilor.

Este modalitatea naturala de a curata dintii pentru ca, oricat de mult am tine la ei, nu putem sa-si periem dupa fiecare masa. Problema este ca, atunci cand dormim, productia de saliva scade (de aceea ne trezim uneori cu gura uscata), inghitim mai rar decat in stare de consptienta si asa lichidul prezent in gura in momentul cand adormim tinde sa ramana acolo. Chiar daca este intr-o cantitate foarte mica, e de ajuns ca sa dauneze dintilor.

La bebelusi, toate acestea reprezinta o problema din cauza biberonului pe care, unii dintre ei, il primesc chiar inainte de culcare. Pentru copii, poate fi un ritual care ii ajuta sa adoarma linistiti. Suptul este un reflex natural care ii calmeaza si ii linisteste, iar lapticul dulce le aminteste de cel al mamei. Problema este ca acest obicei, de a adormi cu biberonul in gurita, este foarte, foarte nociv pentru dinti. Caria de biberon este singura problema dentara majora la copiii sub trei anisori, dar este foarte des intalnita. Responsabil nu este doar laptele ci si alte lichide dulci pe care le-am putea pune in biberon: sucul, ceaiul indulcit etc.

Fata de cariile adultilor care sunt, in mare parte, invizibile din afara, caria de biberon tinde sa afecteze suprafata vizibila a dintilor din fata. Cei patru dinti frontali de sus sunt cei mai afectati. Cei patru de jos, care sunt protejati de limba in timpul suptului, apoi spalati de saliva, raman neatinsi.

Procesul de formare a cariei este unul treptat. De obicei, caria trece bariera smaltului, undeva intre 12 si 18 luni. La inceput, cariile apar langa linia gingiei, sub forma de linii albe, decalcifiate, greu observabile. Apoi procesul se accelereaza. In cazurile mai grave, coroanele incisivilor de sus sunt complet distruse, lasand in urma cioturi maronii-negricioase care strica spatierea dintilor permanenti.

Probabil ca o carie la un copil mic nu pare mare lucru. De fapt, ele pot fi dureroase, mai ales in stadii avansate si pot afecta copilul mai mult decat ai crede. Pentru ca sunt foarte vizibile, imaginea de sine si increderea de sine a copilului ar putea avea de suferit. Daca e atat de mic nu inseamna ca nu isi da seama de diferentele intre el si ceilalti. Apoi apare problemea alimentatiei, care va deveni dificila, din moment ce copilul nu are cu ce sa muste. Si pentru ca dntii din fata joaca un rol important in pronuntia unor sunete, probabil ca vor aparea si probleme de vorbire, care pot sa ramana toata viata. Sigur ca aceste carii vor disparea odata cu dintii de lapte iar cei noi pot sa creasca sanatosi, insa cariile de biberon pot sa apara foarte devreme, de la 1-2 ani, iar dintii se schimba abia la 6-7 ani. Copilul va suporta cariile si aspectul neplacut al dintisorilor, exact in perioada in care isi formeaza imaginea de sine si personalitatea.

Cea mai eficienta metoda de a evita caria de biberon este usor de intuit: copilul nu trebuie sa adorma cu biberonul in gurita. Daca il tii treaz chiar si 15 minute dupa biberonul de seara scad mult riscurile. Daca il speli pe dintisori dupa biberonul de seara, dispar cu totul. Provocarea cea mai mare va fi sa gasesti alte metode de a-l ajuta sa adorma pentru ca multi copii tin foarte mult la rutina dinaintea somnului. Pntru ca ii va fi greu sa renunte la supt, incearca o suzeta. Oricat de controversata ar fi metoda, cu singuranta suzeta este mai putin nociva decat biberonul cu lapte. mai mult..

Herpangina la copii

Herpangina este o boala infectioasa minora a copilului, provocata de virusuri Coxsackie (parte din familie enterovirusurilor, cele mai des intalnite la oameni, dupa rinovirusuri) si marcata prin febra, disfagie, si vezicule pe mucoasa gatului. Se manifesta si prin dureri in gat, febra si mici ulceratii la nivelul gurii. Aceste leziuni au 1-2 mm in diametru si capata o culoare gri-galbuie.

In general, sunt afectati copiii sub 10 ani (in afara nou-nascutilor, care sunt protejati de anticorpii din laptele matern), iar boala dureaza 4-7 zile. Apare mai des la sfarsitul verii si toamna, in mici epidemii.

Cauza acestei afectiuni sunt virusurile Coxsackie de grup A. Acestea fiind enterovirusuri, transmiterea se face prin materiile fecale eliminate de cel bolnav, vinovatul principal fiind manutele murdare. De la un caz aparut intr-o comunitate, herpangina se extinde rapid, de la un copil la altul, ca orice alta infectie virala. Cea mai usora modalitate de a preveni aceasta boala este asigurarea igienei cat mai riguroase, mai ales la copiii care traiesc in comunitati (gradinita, scoala). Invatati-i sa se spele neaparat pe manute de fiecare data cand folosesc toaleta, sa nu manance niciodata cu mainile murdare si sa nu duca mainile la gura, nas, ochi decat daca sunt proaspat spalate.

Odata luat virusul, dupa o perioada de incubatie intre doua si noua zile, herpangina se declanseaza brusc, cu febra (38-39 grade) si dureri de gat la inghitirea alimentelor. Totusi, lista simptomelor specifice este mult mai mare: greata, varsaturi, dureri in gat, faringita, dureri abdominale, anorexie, leziuni in gurita, pe palme, pe picioare, pe fese, febra, disfagie (dificultatea de a inghiti alimente).

In ce priveste tratamentul, optiunile sunt limitate. Ca si raceala, gripa, varicela si alte infectii virale, herpangina nu poate fi tratata. Trebuie lasata sa-si urmeze cursul si va trece singura. Din fericire, este o afectiune benigna care nu da complicatii sau urmari grave si nu dureaza mult. Pana la disparitia simptomelor, se poate folosi un tratament simptomatic, care sa imbunatateasca starea copilului. Pentru febra si durere se poate folosi paracetamolul sau ibuprofenul, iar pentru leziunile din gurita si gat, un anestezic local usor sub forma de drajeuri (intrebati la farmacie).

Copilul bolnav nu trebuie izolat pentru ca virusurile Coxsackie nu se transmit pe calea aerului. In schimb, copilul bolnav trebuie invatat sa se spele bine pe manute ca sa nu transmita virusul si altor copii, iar cei din jur trebuie sa stie ca mainile murdare nu se pun pe mancare si nu se duc la gurita.

Probabil ca multe dintre voi stiti deja, insa trebuie spus ca antibioticele nu au ce cauta in tratamentul unui copil cu infectie virala. Antibioticele nu omoara decat bacterii, nu si virusuri. Herpangina, ca si raceala, gripa, oreionul, varicela nu trec cu antibiotice. Din contra, aceste medicamente fac si mai rau pentru ca distrug echilibrul bacterian la nivelul intestinului si creaza rezistenta.

De asemenea, copilul cu infectie virala nu trebuie sub nicio forma sa primeasca aspirina, chiar daca aceasta este un bun antitermic. Aspirina, in combinatie cu boala infectioasa virala, poate sa declanseze sindromul Reye, o boala rara, dar foarte periculoasa. mai mult..

Daltonismul la copii

Experienta uluitoare a culorilor incepe in momentul in care lumina atinge o “paura” de cellule nervoase ce intra in compozitia ochiului. Ca raspuns la lumina, aceste celule, conurile si bastonasele, cum sunt ele numite, trimit catre creier, prin nervul optic, o adevarata furtuna de impulsuri nervoase. Bastonasele sunt receptori “alb-negru”, pentru ca percep lumina si intunericul, pe cand conurile sunt cele care percep minunea culorilor.

Exista trei feluri de conuri: rosii, verzi si albastre. Lumina rosie stimuleaza conurile rosii si opresc functionarea celor verzi. Lumina verde face exact opusul pentru ca verdele si rosul sunt culori opuse. Lumina albastra stimuleaza conurile albastre si opreste functionarea celor verzi si rosii pentru ca amestecul de rosu si verde da galben, adica exact culoarea opusa albastrului.

Intreaga paleta de culori pe care o percepe ochiul uman reprezinta o combinatie a celor trei culori primare: albastru, rosu si verde. La orele de educatie plastica suntem invatati ca rosul, galbenul si albastrul sunt culorile primare, insa din punctual de vedere al vopselurilor si pigmentilor. In ce priveste biologia ochiului uman, culorile primare sunt verdele, rosul si albastrul.

Retina umana este “captusita” cu peste cinci milioane de conuri. Ele sunt sustinute de o retea intreaga de celule intermediare care functioneaza ca un calculator, interpretand cu repeziciune informatiile primite de la conuri. Ca rezultat, ochiul uman este capabil sa repereze o culoare intr-o fractiune de secunda. Ajunge o singura privire, oricat de scurta pentru a identifica rosul, verdele, violetul sau celelalte culori.

Dar nu este o abilitate cu care ne nastem. La nastere, bebelusii nu pot sa distinga culorile si vad alb-negru. Conurile din retina incep sa functioneze abia la vasrta de patru luni. Dar, la un copil din 40.000 conurile nu incep niciodata sa functioneze. Intreaga viata, acel copil va vedea al-negru, o boala numita acromatopsie, cecitate cromatica sau vedere monocromatica.

Exista mai multe boli diferite care ii fac pe cei bolnavi san u poata distinge unele culori sau toate culorile. Cea mai cunoscuta si mai des intalnita este ceea ce numim daltonism, adica incapacitatea de a distinge intre rosu si verde. Daltonismul apare la unul din 25 de nou-nascuti. Daltonistilor le lipsesc sau nu functioneaza fie conurile rosii (protanopie), fie conurile verzi (deuteranopie). Ei nu pot distinge intre rosu si verde, dar cele doua feluri de conuri pe care le au si care functioneaza le permit sa distinga celelalte culori. Foarte rar se intampla sa lipseasca conurile albastre.

Daltonismul este aproape intotdeauna o boala mostenita, transmisa printr-o gena recesiva de pe cromozomul X. Este de ajuns o singura gena sanatoasa a vederii cromatice pentru ca un copil sa poata disting culorile asa cum este normal. Cum baietii au un singur cromozom X, daltonisul apare mai des la ei decat la fetite. Daca mama este purtatoare a bolii, avand un cromozom X normal si un cromozom X cu daltonism, fiul ei are 50% sanse sa mosteneasca boala. Mai departe, barbatul cu daltonism nu va putea transmite boala fiului sau, pentru ca fiul ia de la tata doar cromozomul Y care nu e purtator al genei daltonismului. In schimb, barbatul poate transmite boala fetitei sale, dar numai daca si mama este purtatoare a genei daltonismului.

In mod normal, prezenta daltonismului se poate repera destul de usor acasa. Cand cel mic incepe sa invete culorile, parinti vor observa ca face confuzii intre rosu si verde. Dar aceasta nu inseamna neaparat ca un copil este daltonist. Diagnostcul final va putea fi pus numai de catre oftalmolog, pe baza unor teste specifice. In acest scop se folosesc plansele pseudoizocromatice Ishihara, pe care le cunoaste oricine a trecut un examen oftalmologic pentru permisul de conducere.

Plansele Ishihara contin cifre, litere sau figure geometrice, reprezentate prin cerculete de diferite marimi, culori si nuante. Copilul va vedea pe rand cateva planes si ii se va cere sa identifice fie litera sau cifra, daca stie sa citeasca, fie forma geometrica, daca nu a invatat inca sa citeasca. Exista mai multe feluri de planse: unele pot fi citite numai de catre ochiul sanatos, unele vor fi citite diferit de ochiul sanatos si de cel bolnav, iar unele pot fi citite numai de ochiul blnav. Astfel, in uram testului cu plansele Ishihara se poate pune un diagnostic aproape sigur.

O persoana cu vedere normala, care poate distinge toate culorile, probabil va crede ca nu e mare lucru sa nu poti distinge intre doua culori. Insa lucrurile nu sunt chiar atat de simple, mai ales pentru copii. Culoarea este o parte importanta din viata unui copil. Ajunge numai sa ne gandim la desen, la creioanele colorate atat de folosite la scoala si la gradinita. Un copil daltonist va ave aprobleme in a colora si desena, impreuna cu ceilalti, de unde sentimente de inferioritate, lipsa de incredere in sine si o multime de alte probleme psihologice.

Nu exista o modalitare de a reda daltonistilor vedere cromatica normala, insa copiii trebuie invatati sa se descurce singuri, asa cum pot. Printre cele mai importante aspecte este siguranta rutiera. Avand in vedere ca un daltonist nu va putea distinge intre culoarea rosie si verde a semaforului, trebuie sa i se explice alte repere. De exemplu, ca poate sa treaca strada atunci cand se aprinde becul de jos.

O serie de alte probleme, pe care noi nici nu ni le imaginam, le dau batai de cap daltonistilor. Nu pot observa ca partenerul de conversatie se inroseste in obraji, nu-si pot da seama care fructe sunt coapte si care nu.

Copilul daltonist trebuie sa fie constient de problema pe care o are, pentru a invata sa se descurce singur. Le putem colora lumea in celelalte cateva milioane de nuante pe care le disting ochisorii lor.mai mult despre^[1]

Saturnismul la copii

Plumbul este un metal greu, toxic pentru multe dintre tesuturile si enzimele corpului omenesc. Folosit foarte mult in trecut la fabricarea vopselurilor, benzinei, tevilor si a altor produse, plumbul este interzis astazi, insa exista inca in casele si blocurile noastre produse vechi, cu continut de plumb. In plus, odata ajuns in natura plumbul se mentine multi ani dupa prima folosire. Desi acest metal este periculos pentru noi toti, copiii sunt cei mai expusi pericolului pentru plumbul se acumuleaza in sistemul lor nervos pe masura ce cresc.

Intoxicatia cu plumb se numeste saturnism si este o boala greu de diagnosticat. Foarte rar este letala, insa nivelul mare de plumb in sange are urmari serioase asupra copilului, influentandu-i in rau dezvoltarea psihica si inteligenta.
Saturnismul nu este o boala foarte des intalnita, avand in vedere ca astazi plumbul nu se mai foloseste la fabricarea produselor uzuale, insa in unele case si blocuri au mai ramas tevi vechi, cu continut de plumb. Pe peretii caselor vechi inca persista urmele vopselurilor cu plumb, iar praful din aceste cladiri este contaminat.

Spuneam ca saturnismul este greu de descoperit pentru ca poate aparea la copii ce par perfect sanatosi. Acumularea de plumb in organism se face treptat si pe neobservate, pana la un moment dat cand nivelul atins e atat de mare, incat incep sa se vada efectele sale.

La copii, cele mai des intalnite simptome ale saturnismului sunt:

•  Nervozitatea
• Pierederea poftei de mancare
• Scaderea in greutate
• Oboseala excesiva
• Durerile abdominale
• Varsaturile
• Constipatia
• Paloarea pielii
• Dificultatile de invatare

Cel mai adesea, copiii intra in contact cu plumbul chiar in casele lor, daca traiesc intr-o casa sau un bloc vechi in care au ramas, fie tevi din plub, fie urme de vopsea cu plumb pe pereti, chiar daca aceasta nu este vizibila.

Pe de alta parte plumbul nu este biodegradabil si de aceea solul este inca contaminat cu acest metal din perioada in care el se folosea la scara larga si daca nu se face o decontaminare, el va mai ramane in mediu inca multi ani. De asemenea, plumbul s-a folosit, o perioada, la cutiile de conserve si, desi la noi in tara este interzis, conservele provenite din import pot sa contina acest metal.

Nu in ultimul rand, in alte tari s-au depistat cazuri de saturnism provocate de cosmetice si medicamente ce pretindeau a fi naturiste, provenite din tarile sub-dezvoltate. Si in creioanele kohl folosite adesea de catre femei s-au gasit urme de plumb.
Plumbul se absoarbe mai usor de catre organismele aflate in perioada de crestere. De aceea, copii si sugarii sunt cei mai expusi pericolului, mai ales ca tesuturile lor sunt mai sensibile. In plus, ei tind sa duca la gurita orice lucru pe care il gasesc pe jos, inclusiv bucati de vopsea sau obiecte murdare de praf contaminat cu plumb. Desi toti copii se pot imbolnavi de saturnism, cei mai expusi cunt micutii care traiesc in case vechi.

Analizele pentru detectarea nivelului de plumb din sange sunt recomandate copiilor care traiesc in case vechi, in apartamente renovate de curand, ai caror parinti lucreaza cu plumb sau folosesc plumbul ca parte dintr-un hobby. Atunci cand exista acesti factori de risc, se recomanda ca sugarul sa fie testat prima data la sase luni, apoi o data pe an.

In lipsa acestor teste care sa detecteze saturnismul, plumbul se poate acumula in corpul micutului. Un nivel foarte mare poate sa duca la convulsii si, in cazuri rare, la moarte. Chiar daca nu se ajunge atat de departe, cel mai afectat este creierul copilului, iar daunele sunt, uneori, ireversibile.

Complicatiile saturnismului la copii includ probleme renale si ale sistemului nervos, dificultati de invatare si concentrare, probleme comportamentale, lipsa coordonarii in miscari, pierderea partiala a auzului.

Asa cum era de asteptat, prima masura in tratarea saturnismului este incetarea expunerii la plumb. Fara aceasta masura, orice tratament este inutil. Daca nu se poate scoate sursa de plumb din mediul in care traieste copilul se pot lua masuri pentru ca ea sa nu mai fie periculoasa. De exemplu, uneori este mai sigur sa acoperi bine vopseaua cu plumb decat sa o indepartezi.
Daca nivelul de plumb din sangele copilului este mic, singurul tratament este incetarea expunerii la sursa. In cazurile mai grave, se trece la tratament medicamentos. Substanta administrata “leaga” plumbul si faciliteaza eliminarea lui prin urina.

Pentru a preveni imbolnavirea copiilor, ai grija ca toata lumea din casa sa respecte regulile de igiena. Inainte de masa si de culcare manutele trebuie spalate foarte bine, mai ales daca cel mic tocmai a venit de la joaca. Locul de joaca trebuie sa fie departe de strazi mari si vechi, de poduri, santiere. Inainte de a folosi apa de la robinet, ea trebuie lasata sa curga cel putin un minut, mai ales daca blocul si tevile pe care curge apa sunt vechi.
De atentie sporita este nevoie si la renovarea casei. Cel mai indicat ar fi ca cei mici sa nu stea intr-o casa in curs de renovare. Daca totusi nu exista alta alternativa, ei nu trebuie sa manance sau sa doarma in camerele renovate pentru a nu inghiti sau inhala particulele de praf cu continut de plumb.citeste mai mult^[2]

Circumcizia la baietei

Desi in tarile dezvoltate, precum SUA si Canada, rata circumciziilor a scazut dramatic in ultimii 10 ani, in Romania ea este in crestere. In 2005 ea crescuse cu 23,85% fata de anul 2000 si cel, mai probabil, continua sa creasca si astazi. In 98% din cazuri, circumcizia este o operatie electiva, adica nu este dictata de factori medicali.

Informatiile cu privire la aceasta operatie sunt putine si contradictorii si multi parinti nu pot decide daca sa o faca sau nu copilului lor. Care sunt riscurile si beneficiile circumciziei vom afla in continuare.

Preputul este pielea care acopera glandul (capul penisului), la un barbat necircumcis. Daca bebelusul nu este circumcis legatura dintre preput si gland va slabi si cele doua se vor separa in primii ani de viata, astfel ca preputul va ajunge sa acopere glandul. Prin circumcizie, preputul este desprins de gland si taiat, astfel ca glandul va fi permanent descoperit.

Cu mult inainte ca organizatiile medicale mondiale sa vorbeasca despre circumcizie, ea era o practica intalnita in comunitatile de evrei, unde toti baieteii sunt circumcisi din motive religioase. In anii ‘70, organizatiile medicale au emis primele comunicate cu privire la circumcizie, care spuneau ca nu exista nicio indicatie medicala in favoarea acestei practici. In anii ’80 noi comunicate precizau ca circumcizia presupune atat riscuri cat si beneficii, iar in anii ’90, noi cercetari au demonstrat ca beneficiile circumciziei sunt prea mici pentru ca ea sa devina o interventie de rutina.

Care au fost beneficiile descoperite? Se pare ca baieteii sub un an, circumcisi aveau sanse mai mici sa faca o infectie urinara decat cei de aceeasi varsta, necircumcisi. Totusi, rata totala de infectii urinare la barbati este atat de mica, incat beneficiul este neglijabil. Aceleasi au fost concluziile si in cazul cancerului de penis.

La aceste beneficii neglijabile se adauga riscurile pe care le provoaca operatia de circumcizie in sine: infectii, sangerari excesive, durere. Infectiile si hemoragiile sunt destul de rare, in schimb, durerea resimtita de nou-nascut nu poate fi trecuta cu vederea. Cercetarile au aratat ca nou-nascutii simt durerea cu aceeasi intensitate ca si adultii, iar senzatia le provoaca tensiune arteriala crescuta, puls rapid, secretia hormonilor de stres. Chiar daca se foloseste un anestezic, durerea va ramane dupa ce efectul lui trece, lucru stiut de orice persoana care a suferit o interventie chirurgicala.

Din punct de vedere cosmetic, operatia poate avea unele urmari, insa cicatricile dispar pe masura ce baietelul creste. De fapt, argumentul cosmetic este cel mai des invocat de parintii care aleg sa faca circumcizii copiilor lor, cu trimitere, evident, la motive sociale. Parintii vor ca baietelul sa fie ca tatal sau, ca fratii lui sau ca alti barbati din familie. In unele tari, circumcizia a fost o interventie de rutina mult timp astfel ca majoritatea barbatilor adulti sunt circumcisi, deci nou-nascuti trec prin acelasi lucru pentru ca mai tarziu, la varsta adulta sa nu fie complexati sau exclusi din cauza diferentei dintre ei si altii. Ar fi interesant de stiut de ce unii parinti romani aleg sa-si circumcida baieteii, avand in vedere ca la noi nu a exista aceasta traditie, deci factorul social poate fi exclus.

Circumcizia se face in general de catre obstetrician, neonatotlog sau pediatru. Daca baietelul a fost prematur operatia se amana pana cand medicul considera indicat. Dupa interventie, glandul va fi rosu iar preputul ramas va sangera usor timp de cateva ore. In urmatoarele zile, rana va prinde coaja si intr-o saptamana sau doua ar trebui sa fie vindecata.

Penisul circumcis al bebelusului se ingrijeste cu atentie pentru a nu provoca dureri si a nu intarzia vindecarea. Locul trebuie acoperit cu un bandaj lejer pentru a impiedica frecarea ranii de scutec. Pentrru igiena se foloseste un sapun pentru bebelusi si apa calduta. Nu trebuie sa fie fortata retragerea preputului. Acest lucru se va intampla de la sine in urmatorii ani.mai mult^[3]

Constipatia la copil si sugar (I)

Constipatia este o problema destul de des intalnita la copii dar si foarte frustranta. Avem de a face cu o constipatie atunci cand copilul are un scaun dificil sau insotit de dureri, sau atunci cand nu are scaun deloc pe o perioada mai lunga de patru zile. De cele mai multe ori, constipatia este provocata de o dieta saraca in fibre, dar exista si alte cauze: copilul consuma o cantitate prea mare de lapte, nu bea suficienta apa sau evita sa foloseasca toaleta atunci cand simte nevoia.

Afectiunea poate aparea si atunci cand copilul trece de la laptele de san sau laptele praf la cel de vaca sau cand trece de la mancarea pentru bebelusi la mancarea solida. Uneori, constipatia poata sa fie provocata de anumite boli sau de unele medicamente. Cel mai adesea nu este un motiv de ingrijorare, caci constipatia e destul de frecventa la copii si dispare de la sine.

Copiii mici, care sufera de constipatie, ignora nevoia de a merge la toaleta. Ei nu vor sa-si intrerupa joaca, le este rusine sa ceara voie educatoarei sau se tem sa foloseasca o toaleta publica. Cand se intampla astfel, materiile fecale se strang in intestin si se intaresc, motiv pentru care scaunul devine mai dureros si copilul va incerca si mai mult sa il evite.

Asadar, odata constipatia aparuta, copilul va avea scaune dureroase si va evita sa mearga toaleta, numai pentru a nu mai avea din nou dureri. Astfel, intra intr-un cerc vicios, care va inrautati constipatia si simptomele ei.

Cum tratam constipatia?

Dupa cum iti dai seama cel mai bun tratament al constipatiei este prevenirea ei, iar cea mai eficienta si mai usoara metoda de a o preveni, este o dieta corecta. Daca este nevoie medicul ii va da probabil si niste laxative usoare. Scopul tratamentului este ca cel mic sa aiba cel putin un scaun normal, in fiecare zi.

Dieta sugarului

Constipatia apare foarte rar la sugarii hraniti la san. Laptele mamei este digerat foarte bine, de aceea este normal ca un sugar hranit numai la sa aiba un scaun pe saptamana. Daca scaunul este moale sau apos, atunci nu este vorba de constipatie, chiar daca se intampla rar.

De asemenea, este normal ca sugarii sa se incordeze si sa faca grimase atunci cand au scaun, fie ca sunt hraniti la san, fie ca primesc lapte praf cu adaos de fier. Din nou, daca scaunul este moale si apos, nu e vorba de constipatie, chiar daca sugarul trebuie sa se incordeze pentru a-l avea. Si aminteste-ti ca fierul din laptele praf nu poate provoca constipatia. Nu trece la un lapte praf fara fier, chiar daca bebelusul tau este constipat.

Totusi daca bebelusul este constipat, poti incerca sa rezolvi aceasta problema fara a-i da medicamente. Ajunge sa faci cateva schimbari in dieta lui:

•  mareste cantitatea de lichide pe care o primeste cel mic. Da-i zilnic100 g de apa sau suc de fructe diluat in doua portii, sau schima laptele praf cu unul pe baza de soia.
• mareste cantitatea de fibre. Daca bebelusul este mai mare de patru luni si sufera de constipatie poti incerca sa-i dai alimente care contin multe fibre: cereale, prune uscate, caise, spanac.
  
  

Constipatia este unul din simptomele botulismului la sugari. Daca bebelusul tau sufera de o constipatie grava, care nu dispare la tratament si daca mai are si alte simptome, de exemplu slabiciune si stare generala proasta, intreaba pediatrul daca este posibil sa aiba botulism.

Dieta copilului
La copii, constipatia este mult mai usor de prevenit decat la sugari, pentru ca ei pot consuma o gama mai larga de alimente. Iata ce poti face pentru a preveni, dar si pentru a trata constipatia:

• mareste cantitatea de lichide. Trebuie sa bea cel putin 2 – 3 pahare de apa sau suc de fructe zilnic. Ai grija sa consume supa sau ciorbe cat mai des si multe fucte si legume bogate in apa, de exemplu pepene sau castravete.
• mareste cantitatea de fibre. Poti sa-i oferi multe gustari constand in fructe si legume bogate in fibre. Fructele crude, necuratate de coaja sunt cele mai bune. Din nou, sunt recomandate supele, mai ales cele de legume, care maresc nu numai aportul de lichide ci si pe cel de fibre.

Scade cantitatea de alimente care provoaca afectiunea. Constipatia este provocata, printre altele de consumul excesiv de iaurt, branza, morcovi gatiti, banana si lapte de vaca. Consumul de lapte este adesea asociat cu constipatia. Chiar daca cel mic bea doar 2 – 3 pahare pe zi, este posibil sa fie prea mult pentru sistemul lui digestiv.

Laptele de soia poate inlocui cu success pe cel de vaca si s-a dovedit ca imbunateste simtitor simptomele constipatiei. Unii copii nu resusesc sa bea lapte, tocmai din cauza constipatiei. In acest caz este bine ca laptele sa fie inlocuit cu un supliment care contine calciu, sau cu sucuri imbogatite cu calciu.citeste mai mult^[4]

Constipatia la copil si sugar (II)

Laxativele

Daca, in ciuda dietei, constipatia persista, medicul va prescrie un tratament cu laxative. Cele mai multe astfel de medicamente se pot cumpara fara reteta, dar farmacistul trebuie sa stie ca ai nevoie de un laxativ pentru copii.

Fata de laxativele pentru adulti, cele pentru copii nu creeaza un obicei. Trebuie sa le folosesti o data sau de doua ori pe zi si sa modifici doza pana cand cel mic va avea cel putin un scaun normal pe zi. Daca apare diareea, inseamna ca i-ai dat prea multe laxative. Cel mai bine este sa ceri sfatul medicului sau al farmacistului in legatura cu doza potrivita pentru varsta si greutatea copilului tau.

Modificarea dozelor de laxativ

Chiar daca laxativul si-a facut efectul si copilul are cel putin un scaun normal pe zi, trebuie sa continui cu acceasi doza un timp, pana cand copilul se obisnuieste sa aiba scaun zilnic. Apoi doza trebuie redusa treptat, dupa fiecare saptamana de tratament.
Daca scaunul este prea moale, doza trebuie redusa, iar daca este prea tare, ea trebuie marita usor, fara a exagera. Pentru a modifica doza, trebuie urmarita evolutia afectiunii pe o perioada de cel putin cateva zile. Un singur scaun prea tare nu este de ajuns pentru a mari doza.

Tratamentul constipatiei acute

Daca cel mic a fost constipat o perioada lunga de timp si observi ca scaunele lui au devenit foarte dureroase, trebuie sa iei masuri mai drastice. Poti folosi o clisma, un supozitor cu glicerina, sau doze mari de ulei mineral. Toate aceste tratamente trebuie discutate in prealabil cu pediatrul.

Modificarea comportamentului

Copilul trebuie sa inteleaga ca atunci cand simte nevoia sa mearga la toaleta sa nu amane. Probabil ca nu poate intelege ce se intampla in corpul lui, dar este de dorit sa-i explicit pe intelesul lui de ce trebuie sa mearga la toaleta. Copiii sunt mult mai dispusi sa faca un anumit lucru atunci cand inteleg motivele.

Pentru a creea un obicei sanatos, roaga-l sa stea pe toaleta cel putin 10 minute pe zi, la aceeasi ora, de preferat dupa masa. Asigura-te ca ajunge cu piciorele la podea, atunci cand sta pe toaleta. Daca nu ajunge foloseste un scaunel. Unul din motivele pentru care copiii nu merg la toaleta atat de des este faptul ca nu se simt confortabil. Lasa-l sa se uite pe o carte sau sa asculte muzica cat sta pe toaleta. Orice activitate care il ajuta sa se relaxeze si il tine ocupat este binevenita.

Stabileste impreuna cu copilul tau o recompensa pe care o va primi doar pentru ca sta pe toaleta. Daca reuseste sa nu iasa din baie timp de 15 minute, ofera-i ceva in schimb. Daca reuseste sa aiba scaun, recompensa trebuie sa fie si mai mare. Incearca totusi sa nu folosesti mancarea ca recompensa.citeste mai mult^[5]

Obezitatea la copii

Poate ai observat ca tinerii si copiii de astazi sunt mai grasuti decat pe vremea ta. In 1999, 13% din copiii cu varste intre trei si 11 ani si 14 din adolescentii cu varste intre 12 si 19 ani erau supraponderali. Aceste procente au crescut de trei ori in ultimele doua decenii.

In plus, diabetul de tip doi, considerat o boala a adultului, legata de obezitate, apare din ce in ce mai des la copii. Desi am vrea sa aratam cu degetul catre dieta copiilor de azi, adevarul e ca sedentarismul este cel vinovat. Copiii de astazi duc o viata mult mai sedentara decat generatiile trecute.

Avand nenumarate canale TV dedicate lor, nu e de mirare ca pustii de azi petrec in fata televizorului intre 15 si 25 de ore saptamanal. Nu prea aduce a sedinta de aerobic, nu? Daca mai adaugam si jocurile video sau pe PC, ce copil mai are timp sa iasa la fotbal afara?

Potrivit unui studiu recent, un copil de clasa a treia, petrece in medie, 25 de minute saptamanal facand sport, in timpul scolii, cand, de fapt, ar avea nevoie de 30 de minute de activitate fizica in fiecare zi. Din cauza lipsei de fonduri in multe scoli, banii alocati programelor sportive sune inexistenti.

Un copil gras va deveni un adult gras si daca acum nu e preocupat de silueta, peste cativa ani cele cateva kilograme in plus il vor face sa sufere. Deci ce poti face pentru ca pustiul tau sa nu devina in sedentar grasut? Iata o lista cu cateva lucruri simple pe care le poti face pentru ca el sa duca o viata sanatoasa.

Concentreaza-te pe obiceiuri

Experti ne sfatuiesc sa incercam sa formam obiceiuri sanatoase copiilor nostri. Trebuie sa ne concentram pe aceste obiceiuri si nu pe greutate. Copiii au nevoie de sprijin, nu de critici. Unui prescolar nu-i prea pasa de silueta, mai ales daca e baiat. Explica-i ca trebuie sa manance anumite lucruri pentru ca sunt sanatoase, nu pentru ca il vor ajuta sa slabeasca.

In cazul copiilor obezi, primul pas nu este scaderea in greutate si stoparea ingrasarii prin adoptarea unui stil de viata sanatos. Daca face miscare si se hraneste sanatos, pe parcursul anilor problema greutatii se va remedia de la sine, fara diete frustrante.

Inchide televizorul

Poate ca iti e imposibil sa-ti iei copilul din fata televizorului cand sunt desenele animate de dupa amiaza. Dar ai putea sa stabilesti un orar care sa includa doua-trei ore de privit la televizor, iar in restul timpului incurajeaza-l sa se joace afara cu alti copii.

Fii un exemplu

Fa tu insati ceea ce-l indemni pe el sa faca. Nu-I poti cere copilului sa iasa afara si sa faca sport in timp ce tu mananci prjiturele si te uiti la "Tanar si nelinistit". Studiile au aratat ca daca parintii sunt activi si duc o viata sanatoasa.

Faceti sport in familie in fiecare week-end

Planuieste activitati placute in aer liber in fiecare week-end. Puteti merge la munte, puteti merge in parc cu rolele sau bicicletele. Important e sa va simtiti bine, atat tu cat si copilul.

Incurajeaza-l sa faca sport

De preferat ar fi sporturile pe care le va putea practica toata viata, odata ce le-a prins gustul: ciclismul, jogging-ul, inotul solicita toti muschii corpului si pot fi practicate si de adulti. Copiii sanatosi devin adulti sanatosi.

Fara grasimi si calorii

Cand vine vorba de mancare, nu pune copilul la o dieta stricta. Redu incet incet cantitatea de grasimi si calorii din mancarea pe care o gatesti. Umple frigiderul cu gustari sanatoase (iaurturi sau fructe) si renunta la prajituri si sucuri acidulate. Nu-i permite sa manance in timp ce se uita la televizor.

Daca micutul tau are o greutate normala, nu inseamna ca poate sa manance oricati cartofi prajiti vrea. Importanta este si prevenirea obezitatii, care trebuie sa inceapa de la varste fragede. Obiceiurile proaste se schimba mult mai usor in copilarie.mai mult^[6]

Rahitismul la copiii mici

Rahitismul este o afectiune a copilariei si poate debuta la cateva luni in cazurile in care nu este urmata o schema corecta de profilaxie cu vitamina D.

Cel mai frecvent este rahitismul carential care poate apare in anumite conditii ce duc la deficit de vitamina D sau deficit in aportul nutritiv de calciu si fosfor. Aportul alimentar de vitamina D nu este suficient pentru a satisface nevoile organismului, motiv pentru care este absolut necesara suplimentarea acestei vitamine.

Laptele matern aduce necesarul de substante nutritive, minerale si vitamine in cantitate suficienta pentru ca un copil alimentat exclusiv la san sa se dezvolte normal. Exceptie face vitamina D care trebuie suplimentata printr-o schema de profilaxie a rahitismului.

Carenta de vitamina D poate fi cauzata de:

• Aport insuficient (digestiv sau injectabil), alimentatia neadecvata, favorizata de utilizarea laptelui de vaca in primele 6 luni sau excesul de fainoase;
•  Lipsa expunerii la soare;
• Sindroame de malabsorbtie digestiva (celiachia, boli congenitale hepatice sau ale cailor biliare, alte boli diareice cronice) – boli in care vitamina D nu este absorbita din intestin si se asociaza si cu alte carente (anemie, deficit staturo-ponderal);
• Boli renale cronice care duc la o insuficienta in metabolismul vitaminei D;
  

•  Tratamente prelungite cu anticonvulsivante;
• Rahitismul rezistent la vitamina D care are caracter familial, adica se mosteneste de la parinti, iar tratamentul obisnuit cu vitamina D nu da rezultate.

Carenta calciului si fosforului se manifesta in special la copiii nascuti prematur care nu beneficiaza de realizarea depozitelor de substante nutritive din ultimul trimestru de sarcina. La acesti copii, laptele matern nu aduce suficient calciu, fiind necesara suplimentarea lui.

Rahitismul se caracterizeaza prin insuficienta mineralizare a osului care devine foarte fragil si sufera modificari structurale (deformari). A nu se confunda cu osteoporoza, in care exista o reducere a tesutului osos normal mineralizat.

De obicei, debutul este dupa varsta de 4 luni. Rahitismul copilului in primele 6 luni se manifesta prin semne de spasmofilie (hiperexcitabilitate neuromusculara, uneori convulsii sau spasm laringean), transpiratii la nivelul capului si deformari osoase (craniu, membre, torace). Dupa varsta de1 an manifestarile sunt mai severe (deformari ale coloanei vertebrale, scaderea tonusului muscular, tulburari de mers). In general, exista aspectul unui copil moale, cu intarzierea dezvoltarii neuromotorii (reflexe, sustinerea capului, sezut, mers).

Deformarile osoase apar initial la nivelul capului si toracelui: frunte bombata (olimpiana), craniu mare, moale (craniotabes), fontanela anterioara larga la varsta de 8 luni si persistenta dupa 18 luni; torace cu baza largita, stern infundat, matanii costale (nodozitati care se simt lateral de stern). Deformarile la nivelul membrelor au aspectul unor bratari, iar genunchii se deformeaza in X sau paranteze. Mai tarziu pot apare deformari ale bazinului sau coloanei vertebrale.

Modificarile osoase sunt vizibile radiologic si sunt precedate de modificari ale constantelor biochimice (calciu si fosfati in sange si urina). Rahitismul se asociaza cu anemie carentiala si sensibilitate crescuta la infectii in special respiratorii.

Profilaxia raxitismului se face prin administrarea vitaminei D existenta sub doua forme: orala si injectabila. Alegerea modalitatii de administrarea se face de comun acord cu medicul de familie, in functie de complianta pacientului. In cazul administrarii orale este obligatorie respectarea necesarului zilnic de vitamina D care este de 500 U.I. ceea ce se poate realiza prin administrarea zilnica a preparatului ales incepand de la 2 saptamani pana la 1 an. Forma injectabila se administreaza in doze mai mari odata la 2 luni in primul semestru de viata apoi se continua oral.

De la 1 an si 6 luni pana la 5 ani se administreaza doza zilnica numai in anotimpurile reci, din septembrie pana in aprilie (lunile cu "r"). Pentru ca efectul sa fie cel asteptat, este necesar si un regim igienodietetic echilibrat care presupune alimentatie diversa, bogata in lactate (in special branza), expunere la soare, cure heliomarine, camera aerisita si insorita, exercitii de gimnastica. De obicei, un copil sanatos si alimentat corect nu necesita administrarea concomitenta de calciu in timpul profilaxiei rahitismului.

In cazul aparitiei bolii se trece la tratamentul rahitismului care presupune administrarea vitaminei D in doze mai mari asociata cu calciu, in functie de stadiul bolii, pana la vindecare, dupa care se continua schema de profilaxie.mai mult^[7]

Problemele digestive la sugari

Diareea acuta se manifesta printr-un tranzit intestinal rapid cu scaune de consistenta modificata care duce la o pierdere brusca de apa si sodiu.
Factorii determinanti sunt de natura: virala, microbiana (E. coli, Salmonella etc.) sau parazitara (Giardia).

Boala se transmite in primul rand pe cale fecal-orala (transmiterea fecalelor contaminate la gura prin maini murdare, ingestia de alimente si apa contaminate).
Diareea debuteaza brutal, cu sau fara febra, uneori varsaturi care preced cu 8-12 ore instalarea bolii.

Scaunele sunt modificate in ceea ce priveste: consistenta (apoasa si in varianta severa cu mucus sau sange), culoarea si frecventa (ajungand pana la 20 de scaune /zi).

Atentie! In cazul folosirii scutecelor de unica folosinta este greu de facut diferenta intre un scaun apos si urina astfel este indicata prezentarea la medic si a scutecelor folosite. Cu cat copilul este mai mic de varsta cu atat pericolul este mai mare deoarece se pierd cantitati mari de lichide prin scaune si varsaturi.

Prezentarea la medic este obligatorie, dar pana ajungeti la cabinet iata cateva sfaturi:

• Nu se recomanda administrarea de antiemetice (medicamente care opresc varsaturile) fara avizul medicului;
• Deshidratarea constituie o urgenta si se trateaza cu ceaiuri sau apa fiarta si racita in care se adauga saruri de rehidratare in cantitatile specificate pe pachet. Atentie! Solutiile de rehidratare nu se fac nici mai concentrate nici mai diluate decat este recomandat!mai mult despre^[8]

Probleme oftalmologice la copilul mic

Majoritatea copiilor au ochi normali si sanatosi, insa altii se nasc cu boli sau anomalii severe care trebuie identificate si tratate inca din primele luni de viata. Astfel, orice prematur (in special cei cu mai putin de 36 de saptamani de gestatie), cu greutatea la nastere mai mica de 1250 g, care a beneficiat de terapie cu oxigen, ar trebui examinat la varsta de 4-6 saptamani, fiindca poate prezenta o afectiune retiniana (retinopatie de prematuritate), care netratata duce la orbire.

Deoarece un copil mic nu poate spune daca are sau nu o problema oculara, parintii sunt aceia care au rolul de a recunoaste din vreme orice modificare aparuta!

Care sunt semnele care indica o afectiune oftalmologica?

Daca depistati unul dintre urmatoarele semne, trebuie sa va prezentati de urgenta la medicul oftalmolog, constienti fiind ca salvati astfel vederea sau chiar viata copilului:

Pupila alba (leukocoria)

Pupila este orificiul circular (inchis la culoare) din centrul irisului. Culoarea alba a pupilei poate indica prezenta unei cataracte, tumori, inflamatii, sau a unei dezlipiri de retina.

Lacrimarea, secretia sau roseata

Sunt semne de infectie (conjunctivita), sau de blocaj al canalului lacrimo-nazal.

Caderea sau inflamarea pleoapei

Poate fi vorba de o inflamatie daca apare brusc si pleoapa e rosie si calda, de un muschi mai slab (ptoza), sau de o tumora.

Corneea marita la unul dintre ochi sau la ambii

Corneea este membrana transparenta ca o lentila care constituie partea anterioara a globului ocular. Corneea marita este un semn de glaucom (cresterea presiunii intraoculare cu pierderea vederii), fiind insotita de lacrimare si fotofobie (evitarea luminii).

Ochii deviati spre interior sau spre exterior (strabism)

Poate insemna o vedere slaba pe ochiul deviat care se poate agrava ulterior cu pierderea vederii.

Rasucirea capului spre umar cu barbia impinsa intr-o parte sau inainte

In aceasta pozitie copilul incearca sa evite vederea dubla sau neclara.

Oscilatii rapide stanga dreapta ale ochilor (nistagmus)

Este un semn de boala la nivelul sistemului nervos, intre ochi si creier.

Pupile inegale (anisocorie)

O pupila mai mare decat cealalta poate fi determinata de o suferinta a nervului optic, sau indica prezenta unei tumori.

Pupila modificata ca forma
Apare cand lipseste o parte din iris, sau este consecinta unei modificari profunde.

Daca in familie exista persoane cu boli oculare, inclusiv purtatori de ochelari cu dioptrie mare de la varste fragede, este necesara examinarea copilului de catre un specialist.

Chiar in lipsa unor probleme oculare, orice copil trebuie supus cel putin unui control de rutina pentru evaluarea vederii inaintea varstei de 5 ani.

In tara noastra exista un numar foarte mare de copii orbi sau cu vedere slaba, datorita lipsei tratamentului in timp util. Este, prin urmare, necesara o stransa colaborare intre parinti si medic, pentru prevenirea si tratarea bolilor oftalmologice la copilul mic.mai multe detalii^[9]

Sinuzita acuta bacteriana

Sinuzita acuta bacteriana este definita ca o colectie purulenta in unul sau mai multe sinusuri si care se manifesta de obicei la 3-5 zile dupa o rinita acuta (infectie a mucoasei nazale).

Sinuzitele acute si cele cronice apar cel mai frecvent la varsta de scolar sau adolescent.

Cauzele sunt reprezentate de catre bacterii precum pneumococul si stafilococul. Stafilococul este frecvent cauza sinuzitelor ce apar la nou-nascut si sugarul mic.

Factorii ce favorizeaza infectia sinusala sunt urmatorii: factori alergici, tulburari in drenajul normal al sinusurilor (de obicei datorita deviatiei de sept nazal) , factori ce tin de constitutia copilului si mediul ambiant.

De obicei sinuzita se manifesta nespecific (prin manifestari ce nu sunt caracteristice numai acestei afectiuni ci pot apare si in altele): se intalnesc febra, tusea, mai ales in timpul noptii, aceasta datorandu-se scurgerii secretiilor purulente din sinusuri in faringe, lucru favorizat de somnul pe spate al copilului. Nou-nascutul si sugarul mic pot prezenta pe parcursul bolii semne ce indica insuficienta respiratorie prin obstruarea foselor nazale cu secretii purulente abundente. De fapt ceea ce la prima vedere poate fi catalogat ca raceli repetitive insotite de secretii purulente poate in fapt sa fie o sinuzita care recade.

De multe ori copii mai mari se pot plange de dureri de cap. Frecvent apare durere daca se apasa la nivelul sinusurilor afectate. La nou-nascut si copilul mic un edem (tumefiere) al "radacinii nasului" poate sugera diagnosticul de sinuzita.

Diagnosticul este pus de catre un examen ORL care evidentiaza secretiile purulente ce provin de la nivelul canalelor de comunicare ale cavitatii nazale cu sinusurile. Cel mai bine ar fi sa se realizeze o endoscopie sinusala (vizualizare a sinusurilor cu un instrument optic special). Este important sa se faca un examen al secretiilor pentru a pune in evidenta microbul care cauzeaza boala.

Tratamentul consta mai ales in aspiratia secretiilor purulente si instilatii nazale cu ser efedrinat care sa realizeze decongestionarea mucoasei nazale. Se poate face drenajul secretiilor prin punctie sinusala dar acest procedeu se practica doar la copilul mare si doar daca manifestarile persista. Nu in ultimul rand se poate aplica o aspiratie endoscopica sinusala.

Tratamentul antibiotic se utilizeaza daca avem de-a face cu secretii abundente purulente, mai ales la nou nascuti, la sugarii mici si la cei distrofici febrili care sunt expusi unor riscuri crescute, daca febra persista, daca manifestarile sunt severe sau daca boala are o durata lunga sau reapare foarte des.

La nou nascut sau la sugar se foloseste mai ales oxacilina datorita faptului ca infectia la aceasta varsta este frecvent datorata stafilococului.mai mult despre^[10]

Constipatia psihogena la copil

Prin constipatie se intelege eliminarea rara si greoaie a scaunelor (mai rar decat la doua zile).

De obicei, constipatia, nelinisteste familia, care o considera ca avand un grad crescut de gravitate. De obicei, parintii acestor copii sunt anxiosi, hiperprotectori, si acorda o atentie exagerata acestei tulburari, frecventei si consistentei scaunelor copilului lor.

Pe de alta parte pierdere unor cantitati mici de scaun (murdarirea lenjeriei), conduce la conflicte intre parinti si copii .

Prima cauza a constipatiei la copil, pare a fi decizia acestuia de a amana defecarea, dupa o experienta nefericita, care a avut ca efect eliminarea uni scaun foarte dur, care i-a provocat senzatie de disconfort, eventual durere sau chiar mici rupturi la nivelul mucoasei anale (din cauza bolului fecal voluminos si dur). In fapt acesti copii nu au nici o tulburare care sa motiveze prezenta constipatiei, alta decat cea psihica.

De obicei acesti copii au motilitatea colonica absolut normala (in sensul ca tranzitul intestinal este normal), iar constipatia este functionala (nu este datorata unei modificari anatomice). Cu timpul, rectul (ultima portiune a intestinului gros)devine atat de dilatat, incat este incapabil sa genereze o contractie suficient de puternica si o presinune destul de mare, care sa depaseasca presiunea sfincterului anal intern (dilatarea rectului este provocata de materiile fecale ce se acumuleaza la acest nivel din cauza refuzului copilului de a le elimina, in cele din urma, presiunea produsa de acestea fiind suficient de mare pentru a nu mai putea fi impiedicata defecarea si astfel se produce murdarirea lenjeriei pentru care copilul va fi certat, lucru ce nu va face altceva decat sa agraveze si mai mult situatia). Decizia copilului de a ignora semnalul de defecatie este constienta, dar ulterior devine automata si se instaleaza un cerc vicios.

Constipatia este greu de tratat, mai ales din cauza suprapunerii unor factori psihosociali, greu de influentat. Educarea sfincterului anal si acordarea zilnica a unui interval de timp pentru utilizarea olitei nu vor fi pierdute din vedere.

Prima masura terapeutica la care se apeleaza de obicei, este aceea de a imbogati regimul alimentar cu fibre vegetale, piureuri de fructe si legume proaspete, folosirea painii integrale, a legumelor cu continut crescut in fibre, precum conopida, prazul, varza, acestea favorizand accelerarea tranzitului intestinal si facand mai putin probabila constipatia.

O alta masura la care se apeleaza este reprezentata de laxative usoare, cu precizarea ca acestea nu sunt autorizate oficial sub varsta de 2 ani, in afara unor indicatii speciale, atunci cand medicul pediatru le recomanda.

Sub actiunea florei intestinale, lactuloza (laxativ) este descompusa in acizi organici cu greutate mica, care favorizeaza peristaltismul intestinal (miscarile anselor intestinale care propulseaza materiile fecale) si asigura formarea unui scaun mai moale. Lactuloza se poate da si la sugari (o lingurita pe zi) iar raspunsul se asteapta in decursul de 24-28 de ore de la administrare.

Frica de defecare dureroasa, prima miscare in declansarea constipatiei functionale, poate fi invinsa prin metode de inmuiere a scaunelor cu ulei mineral si evitarea, pe cat posibil, a manipularii regiunii anale prin clisme si supozitoare. Uneori se accepta si "decompactarea" cu o clisma blanda cu ser fiziologic caldut. Aceasta metoda este folositoare in constipatia rebela, insa nu trebuie sa devina o obisnuinta.

Intr-adevar de cele mai multe ori constipatia la copil nu este semnul unei boli foarte grave, ea fiind deseori de natura psihica. Aceasta afirmatie nu este insa valabila intotdeauna, asa ca daca aveti motive sa considerati ca exista o alta cauza a constipatiei sau daca observati si alte manifestari anormale asociate constipatiei, nu trebuie sa ezitati sa duceti copilul la un examen medical, existand si afectiuni complexe care au printre manifestarile lor constipatia.mai mult despre^[11]

Malformatiile congenitale

Malformatiile congenitale sunt defecte prezente la nastere. Ele pot fi structurale, functionale sau metabolice. Termeni asemanatori: defecte la nastere, anomalii congenitale. Multi necunoscatori folosesc termenul de anomalii congenitale gandindu-se de fapt la bolile genetice.

Cauzele malformatiilor congenitale se clasifica In factori genetici si factori externi. Atunci cand sunt cauzate de anomalii genetice, ele reprezinta o mostenire prin materialul genetic al parintilor. Aceste anomalii genetice pot fi sau nu transmise de la o generatie la alta. Uneori exista mutatii In materialul genetic al celulelor care vor fi transmise la descendenti.

Majoritatea mutatiilor sunt foarte grave, chiar incompatibile cu supravietuirea. Cauzele acestor mutatii sunt factori foarte agresivi din mediul extern cum ar fi radiatiile ionizante sau anumite substante chimice. Probabil ca ne gandim cu totii la acele filme de groaza cu diverse caractere Infricosatoare numite "mutanti". Intr-adevar, In asemenea situatii apar dismorfisme grave ale fetei si membrelor, copiii abia nascuti arata ca niste monstri. Exista boli genetice care se transmit de la parinti la copii, sau de la alte rude mai mult sau mai putin Indepartate, unele compatibile cu supravietuirea dar cu riscul existentei a nenumarate deficiente In functionarea organelor. Uneori caracterele fenotipice (aspectul exterior al corpului) sunt atat de subtile Incat pot trece neobservate la prima vedere mai ales la un sugar, astfel ele vor fi evidentiate numai de specialistul genetician, sau mult mai tarziu, In timpul copilariei cand parintii se adreseaza medicilor pentru deficientele functionale ale copilului care sunt de fapt manifestari din cadrul unui sindrom genetic.

Daca un nou nascut prezinta mai mult de trei malformatii (defecte morfologice vizibile) atunci probabil ca acele manifestari se Incadreaza Intr-un sindrom genetic, deci a fost mostenit de la parinti. Parintii care au avut un nou nascut cu malformatii congenitale la care nu s-a evidentiat o anumita cauza, este bine sa mearga la un consult genetic la medicul specialist In acest domeniu, care le va expune riscul reaparitiei acelei boli la o viitoare nastere.

Factorii din mediul exterior care determina malformatii se numesc factori teratogeni. Ei se pot clasifica In factori fizici, biologici si chimici.

Factorii fizici sunt reprezentati de radiatiile ionizante, radiatii atmosferice (cosmice, solare, poluarea).

Factorii biologici sunt microorganismele (virusuri, bacterii) sau parazitii (toxoplasma gondii), de asemenea, vaccinurile.

Factorii chimici se clasifica la randul lor In substante industriale, medicamente, droguri (narcotice, alcool, tutun).

Din substantele chimice industriale, sunt foarte periculoase hidrocarburile aromatice, metalele grele (mercurul, plumbul, arsenic, seleniul), monooxidul de carbon, derivatii halogenati (vezi si articolul "Sarcina si mediul de lucru" din sectiunea "Sarcina").

Medicamentele care au implicatie certa In malformatiile congenitale sunt: chimioterapicele, antitiroidiene, unele anticonvulsivante (barbiturice, hidantoina, trimethadiona, valproatul de sodiu) si antipsihotice (haloperidol, meprobamat, litiu),anticoagulante (heparina, warfarina, dicumarol), anestezice (halotan, pentotal, eter), antituberculoase, antipiretice (aspirina, paracetamolul, indometacinul), antibiotice (cloramfenicolul, tetraciclina, novobiocina, amfotericina B, acidul nalidixic), efedrina. Medicatia hormonala poate da uneori anomalii In dezvoltarea organelor genitale, a pilozitatii, neoplasm la varstele tinere (20-25 ani) sau malformatii cardiovasculare. Unele vitamine luate excesiv pot provoca tulburari In dezvoltarea fatului: vitaminele A, D, K

Efectuarea unor vaccinuri la gravida pot determina efecte asupra fatului, uneori dezastruoase, In functie de perioada sarcinii. In cadrul acestor vaccinuri sunt: vaccinurile antivirale, antidiftero-tetano-pertussis (DTP), antipoliomielitic, BCG.

Factorii biologici naturali (microbii) sunt cei care interefera cel mai des dezvoltarea normala a unei sarcini. Virozele de orice natura (respiratorii, digestive etc) sunt cele mai periculoase pentru ca virusurile ajung la fat, trecand cu mare usurinta de bariera formata de placenta. Copilul care a fost afectat In uter de o asemenea infectie se naste cu probleme foarte grave, afectari serioase ale tuturor organelor, boala avand numele de sindrom TORCH.

Efectele interventiei unui agent posibil teratogen depind de perioada sarcinii In care a actionat. Primele doua saptamani de sarcina functioneaza dupa legea "totul sau nimic". Interventia In acest moment a unui agent exterior poate provoca injurie totala, ducand la avort spontan, sau sunt afectate doar cateva celule, embrionul dezvoltandu-se normal In continuare. Daca expunerea la agentul teratogen are loc In perioada de dezvoltare a embrionului (de la 2 pana la 8-9 saptamani) atunci defectele de dezvoltare morfologica sunt impresionante si foarte grave, uneori de importanta vitala. Dupa varsta de 9 saptamani, organele sunt aproape In totalitate formate din punct de vedere morfologic, dar urmeaza perioada fetala In care are loc maturarea functionala, la nivel celular, a acestora.

Fatul Incepe sa acumuleze toate materialele nutritive de care are nevoie pentru metabolismul prorpiu. In aceasta perioada factorii teratogeni provoaca, pe langa modificari structurale minore (mai putin grave decat In perioada embrionara), si modificari functionale.

Ideea este ca perioada cea mai sensibila unor malformatii congenitale este primul trimestru de sarcina, cand exista riscul major unor defecte incompatibile cu viata. Acum se produc malformatiile cardiovasculare si pulmonare majore, dar si a altor organe. Sistemul nervos central este foarte sensibil In primele 2 luni de sarcina, cand are loc diferentierea morfologica, dar se mentine vulnerabil pe toata durata sarcinii cand pot apare si deficiente functionale.

Acest articol nu a avut ca scop o trecere In revista a malformatiilor congenitale sau specificarea exacta a agentului care poate provoca un anumit defect. Este mai important ca gravida sa cunoasca aceste riscuri pentru a le elimina din timp ca sa nu ajunga victima a unor evenimente neplacute care pot deveni adevarate stigmate pe viata. In categoria medicamentelor intra multe substante care se cunosc foarte bine, s-au studiat efectele adverse din timpul sarcinii si posibilele efecte teratogene. Aceste lucruri sunt amintite In prospectele respective. De asemenea sunt medicamente care se pot administra fara nici un fel de risc, daca sunt luate cu masura. Chiar si acelea la care producatorul noteaza "atentie In timpul sarcinii". Sunt medicamente care se pot administra In functie de perioada sarcinii. Gravida nu trebuie sa ia nici un medicament fara a consulta medicul. In ceea ce priveste ceilalti agenti teratogeni, lucrurile sunt foarte clare. Evitarea contactului In timpul sarcinii, mai ales In primul trimestru, este esential.mai multe detalii^[12]

Intoleranta secundara la lactoza

Laptele, principalul aliment oferit sugarului, este considerat un aliment complex, asigurand nevoile nutritionale si calorice sugarului. Principalul glucid din lapte este lactoza, un dizaharid compus dintr-o molecula de glucoza si lactoza. Lactoza se sintetizeaza numai in glandele mamare.

Abia in secolul XX lactoza a fost incriminata drept cauza in diaree, dar prima formulare de diagnostic ca "intoleranta la lactoza" a avut loc in 1958.

Intoleranta la lactoza semnifica incapacitatea organismului de a scinda molecula de lactoza, prin functionalitatea defectuoasa (sau absenta) dizaharidelor. Intoleranta la lactoza se caracterizeaza prin diaree acuta exploziva cu scaune apoase, distensie abdominala, varsaturi si insuficienta cresterii. Daca se exclude posibilitatea unui proces inflamator intestinal (gastroenteria infectioasa), intreaga simptomatologie poate fi controlala numai prin excluderea lactozei din alimentatie (lapte delactozat sau lapte de soia). Lactaza (beta-galactozidaza) este prima enzima care isi scade activitatea si este ultima care se normalizeaza dupa enteritele infectioase. Dupa gastroenterita grava survenita in primul semestru de viata, deficienta de lactaza se prelungeste la 3-4 luni.

Cantitatea de lactoza care induce aparitia scaunelor apoase variaza de la copil la copil, obisnuit fiind vorba de intoleranta partiala la lactoza (sugarul tolereaza mici cantitati de lactoza). Copilul mai mare acuza doar disconfort abdominal, colici, flatulenta (gaze intestinale), hiperproductie de gaze si distensie abdominala.

Exista o deficienta congenitala de lactaza, debutata clinic la nastere, foarte rar intalnita in practica. Prematurii cu greutate mica la nastere au si ei intoleranta tranzitorie la lactoza, nivelul lactazei intestinale la aceasta varsta fiind de 70% din valorile nou-nascutului la termen.

Originea acestei deficiente este genetica, dar unele observatii atesta ca, daca se consuma lapte cu continut normal in lactoza, cu timpul se stimuleaza secretia de lactaza.

Toate bolile intestinului pot interfera activitatea functionala si nivelul lactazei. Astfel, dupa enterita cu rotavirus, enterite bacteriene, diaree intratabila se instaleaza deficit de dizaharida. Tratamentul oral cu neomicina are acelasi efect. Deficitul a fost semanalat si in malnutritia protein-calorica si dupa interventii chirurgicale pe intestinul subtire in perioada de sugar. Dupa gastroenteritele acute grave, revenirea la normal a activitatii lactazei intestinale are loc dupa circa 4 luni. Daca histologia intestinului este normala, fibroza chistica nu se asociaza cu deficit de lactaza. Tratamentul acut consta din alimentarea sugarului cu preparate dietetice lipsite de lactoza.

Produsele de lapte pot contine si ele urme de lactoza, iar iaurtul contine o cantitate apreciabila, dar uneori este surpinzator de bine tolerat. O alternativa dietetica ar fi produsele de lapte de soia, care nu contin deloc lactoza.

In concluzie, dragi mame, daca observati la copilul dumneavoastra simptome, precum cele mentionate mai sus, nu stati cu copilul acasa, mergeti de urgenta sa consultati un medic pediatru. El va sti foarte bine care sunt analizele pe care trebuie sa le faca daca are asa ceva copilul dumneavoastra.mai mult despre^[13]

Sindromul Down la copii

Sindromul Down este o afectiune congenitala in care materialul genetic determina anomalii de dezvoltare a copiilor si adesea determina retardare mentala. Are o incidenta de 1 la 800 de nou-nascuti.

Simptomele sindromului Down variaza larg de la copil la copil. In timp ce unii copii au nevoie de o atentie medicala deosebita, altii sunt sanatosi si duc o viata aproape independenta.
Desi sindromul Down nu poate fi prevenit, el poate fi depistat inainte de nasterea copilului. Problemele de sanatate asociate pot fi tratate si exista multe programe de ajutorare a copiilor bolnavi si a familiilor acestora.

Cauzele aparitie Sindromului Down

In mod fiziologic, in momentul conceptiei, copilul mosteneste informatii genetice de la cei doi parinti sub forma celor 46 de cromozomi: 23 de la mama si 23 de la tata. In cele mai multe cazuri de sindrom Down, copilul mosteneste un cromozom in plus, adica in loc de 46 are 47 de cromozomi. Acest material extragenetic determina intarzierea mentala si fizica asociata cu sindromul Down.

Desi nu se cunosc cauzele aparitiei sindromului Down si daca exista o modalitate de prevenire a erorii cromozomiale care il determina, cercetatorii au demonstrat ca femeile in varsta de 35 de ani si peste 35 de ani au un risc semnificativ mai mare de a naste un copil cu aceasta boala. De exemplu, la 30 de ani riscul este mai mic de 1:1000 de a naste un copil cu sindrom Down, in timp ce la 35 de ani riscul este de 1:400 iar la 42 de ani de 1:60.

Afectarea copiilor:
Copiii cu sindrom Down au anumite trasaturi caracteristice printre care:

•  Profilul facial plat
• Distanta intre ochi mai mare decat normal
• Urechi mici
• Un singur sant in centrul palmelor
• Limba de dimensiuni mai mari decat normal

Medicul specialist poate pune diagnosticul doar printr-un examen fizic al nou-nascutului.
Tonusul muscular scazut si articulatiile slabite sunt de asemenea caracteristice pentru acest sindrom, copiii avand un aspect particular flasc - la nastere copii au un tonus crescut al musculaturii, iar acestia nu-l au, sunt moi. Desi starea lor se poate imbunatati de-a lungul timpului, copiii cu acest sindrom achizitioneaza mai tarziu fata de copiii sanatosi anumite obiceiuri caracterstice varstei, cum ar fi de exemplu statul in picioare, mersul in 4 labe, mersul.

La nastere, copiii cu sindrom Down sunt de marime medie, dar ei cresc cu o rata mai lenta si raman mai scunzi decat copiii normali. Pentru copiii mici, tonusul muscular scazut poate contribui la aparitia problemelor de supt si de alimentare, la fel ca si la aparitia constipatiei si altor probleme digestive. La copiii care merg in picioare si la cei de varste mai mari, exista intarzieri in ceea ce priveste vorbitul si activitati zilnice, cum ar fi mancatul, imbracatul si obsinuita de a merge la toaleta.

Sindromul Down afecteaza abilitatile cognitive ale copiilor in diverse moduri, dar cei mai multi copii au retardare mentala usoara spre moderata. Copiii bolnavi pot invata si sunt capabili sa primeasca o calificare profesionala de-a lungul vietii. Ei ating anumite tinte la varste mai inaitate decat normal. De aceea este foarte important sa nu comparam un copil cu sindrom Down cu fratii sau surorile lui sau chiar cu altii copii bolnavi de acest sindrom.

Copiii cu sindrom Down pot avea un grad larg de abilitati si nu se poate spune de la nastere ce vor fi capabili sa faca cand vor creste.

Ce afectiuni ridica Sindromul Down?

In timp ce unii copii cu sindrom Down nu au alte probleme de sanatate, altii pot suferi de multe alte boli care necesita ingrijiri suplimentare. De exemplu, jumatate din copiii nascuti cu sindrom Down au de asemenea un defect cardiac congenital si sunt susceptibili sa faca hipertesniune pulmonara -presiune arteriala crescuta la nivelul plamanilor- . Medicul cardiolog pediatric trebuie sa monitorizeze aceste probleme, care pot necesita tratamente medicamentoase sau chirurgicale.

Aproximativ jumatate din copiii cu sindrom Down au de asemenea probleme cu auzul si vederea. Pierderea auzului poate fi legata de lichidul secretat in urechea interna sau de probleme structurale ale urechii. Problemele de vedere includ ambliopia -ochii lenesi-, scaderea acuitatii vizuale de aproape sau la departare si un risc crescut de cataracta. Evaluarile regulate facute de catre un ORL-ist si un oftalmolog sunt necesare pentru depistarea si tratarea acestor probleme inainte de a afecta vorbirea si abilitatea de invatare a copilului.
Alte bolii care se pot asocia frecvent cu sindromul Down sunt:

• afectiuni tiroidiene
  * disfunctii intestinale
  * convulsii
  * afectiuni respiratorii
  * obezitate
  * susceptibilitate la infectii
  * un risc crescut pentru leucemie

Din fericire, aceste afectiuni sunt tratabile.

Exista 2 tipuri de teste prenatale disponibile pentru depistarea sindromului Down la fetus:

• Teste de monitorizare
  * Teste diagnostice

Exista si teste de monitorizare care estimeaza riscul unui fetus de a avea sindrom Down. Sunt nedureroase in general. Dar datorita faptului ca nu pot da un raspuns definitiv asupra posibilitatii unui fetus de a suferi de sindrom Down, este folosit de cele mai multe ori pentru a ajuta parintii in luarea deciciei de a face sau nu testul diagnostic.mai multe detalii^[14]

Descopera si trateaza otita!

Otita reprezinta un diagnostic de temut din punctul de vedere al parintilor. In realitate 2 din 3 copii sufera un astfel de episod pana la varsta de 2 ani. Otita medie este cea care ingrijoreaza cel mai frecvent si reprezinta inflamatia uneori insotita de infectie din spatele timpanului. De cele mai multe ori se dezvolta in timpul sau imediat dupa un episod de infectie a cailor respiratorii superioare. Se transmite otita? Cat este de contagioasa afectiunea?

Ceea ce migreaza de la un organism la altul sunt virusurile sau bacteriile care au determinat viroza respiratorie initiala iar otita este doar o complicatie.

Copii aflati la varsta prescolara sunt predispusi otitelor datorita unor particularitati anatomice ale zonei urechii: vorbim despre un conduct scurt care face legatura intre baza nasului si urechea medie si cu o pozitie care favorizeaza stagnarea si infectarea secretiilor.

Cum recunoasteti otita?

Primul semnal vine de la durere; in functie de varsta copilului aceasta va fi resimtita ca o stare de agitate, neliniste, refuzul alimentatiei sau in cazul celor mai marisori, acestia vor indica locul dureros. Daca obstructia otica este foarte severa se ajunge pana la scaderea capacitatii auditive a copilului. Uneori puteti observa scurgerea unui lichid din conductul auditiv.

Cei mai marisori pot descrie o senzatie de apasare si plenitudiene, infundare, ameteli sau chiar o durere reflexa resimtita la nivelul fetei si capului. Sa nu uitam de febra prelungita si intensa care poate ascunde o complicatie precum otita.

Diagnosticul corect este realizat de medicul pediatru sau ORL-ist care va inspecta aspectul timpanului cu ajutorul otoscopului. De cele mai multe ori se impune administrarea unui antibiotic pentru a indeparta agentul infectios dar si antialgice pentru a mai calma durerea resimtita de micut. Dupa terminarea tratamentului unii copii acumuleaza lichid in spatele timpanului si aceasta le poate afecta auzului inca o perioada de cateva saptamani.

Cu timpul, inflamatia cedeaza si functia se restabileste integral. Sugarii beneficiaza in mod deosebit de administrarea locala de picaturi homeopate. Aceasta este concluzia unui studiu realizat in SUA la micutii cu varste intre 4-11 luni demonstrand o refacere rapida si cu un necesar diminuat de antibiotic in cazul administrarii de picaturi la nivel local.

Este binecunoscuta tendinta unor copii de varsta prescolara de a repeta infectia la nivelul urechii; in aceste cazuri se impune efectuarea unui vaccin impotriva unor germeni frecventi implucati in etiologia otitei (vaccinul antipneumococic), administrarea unor doze scazute de antibiotic cu scop profilactic si chiar introducerea unui tub de drenaj la nivelul local pentru a decongestiona secretia purulenta acumulata.

Lupta impotriva otitei!

Inca din prima luna de viata puteti lupta impotriva infectiilor de tot felul si implicit impotriva otitei; alimentatia naturala asigura bebelusului dozele de anticorpi necesare construirii unei imunitati eficiente. Pozitia in timpul alaptatului este si ea foarte importanta; cu cat aceasta este mai ridicata cu atat reducem riscul de aspirare a laptelui la nivelul trompelor ce fac legatura nas-gat urechi. Mai tarziu, specialistii ne sfatuiesc sa ferim micutii de dezavantajele expunerii la fumul de tigarete intrucat studiile arata o frecventa mai mare a otitei si celorlalte infectii respiratorii la acesti copii.{{|link=http://www.nou-nascuti.ro/agenda-medicala/descopera-si-trateaza-otita.html}}

Ce medicamente ii dam lui bebe?

Sugarii si copiii mici, sub varsta de 3 ani, desi au structuri mult mai dezvoltate decat cele ale nou-nascutilor, necesita in continuare ajustarea dozelor medicatiei. Acest lucru inseamna mai mult decat o cantitate mai mica pentru un organism mai mic.

Datorita particularitatilor de distributie a tesuturilor, absorbtia si utilizarea medicamentelor va fi diferita; in primul rand vorbim despre o permeabilitate a membranelor celulare particulara, apoi capacitatea proteinelor plasmatice de a lega si transporta particulele medicamentoase si in ultimul rand distributia cantitatii de fluid la nivelul intregului organism.

De asemenea, capacitatea enzimatica hepatica si functia de epurare renala este diferita fata de organismul adult, ceea ce inseamna precautii suplimentare atunci cand administram medicamente copiilor mici. De-a lungul anilor de experienta clinica s-au emis ghiduri care indruma medicii atunci cand prescriu diverse medicamente micutiilor.

In principiu, daca situatia clinica o cere, medicul poate recomanda o gama foarte variata de droguri, chiar daca aparent acestea par foarte puternice si chiar toxice. Mai toate medicamentele adultilor se pot folosi si in terapia pediatrica insa ceea ce ne inspaimanta sunt intoxicatiile prin supradozarea unor substante.

O regula de aur in privinta careia exista un consens mondial este aceea ca aspirina nu se foloseste in tratarea copiilor. Este recunoscut ca produce la cei mici sindromul Reye caracterizat de voma si semne de leziuni progresive ale sistemului nervos central, semne de leziuni hepatice si hipoglicemie. Morfologic exista o vacuolizare grasa progresiva a ficatului si a tubulilor renali, datorita afectarii functiei mitocondriale la nivelul ficatului, rinichiului si creierului, tradusa prin scaderea activitatii enzimelor mitocondriale. Debutul este dominat de voma si ulterior inconstienta care evolueaza progresiv, in 1-3 zile, spre convulsii generalizate si coma. Are multe interdictii la varsta pediatrica.

Grupa farmacologica a antiinflamatoarelor

De altfel, unele din preparatele pentru adulti nu au echivalent si nici indrumare de folosire la copii.
Un alt grup medicamentos potential sever este reprezentat de anti-emetice. Oricat de mult ati dori sa opriti rapid varsaturile copiilor feriti-va de administrarea picaturilor si siropurilor impotriva acestora. Subdozate nu au efect garantat iar greseli in sensul supradozarii se realizeaza cu usurinta. Simptomele unei astfel de intoxicatii sunt remarcabile. De altfel, varsaturile se opresc mai degraba de la sine sau prin repaus digestiv.

Este foarte important sa retineti ca putem face rau nu numai prin substanta activa in sine ci si prin forma de prezentare a medicamentelor. Comprimatele si capsulele nu sunt o varianta fericita pentru cei mici; ei nu le pot inghiti si exista pericolul de aspiratie sau de inecare pur si simplu prin folosirea lor. Intrebati intotdeauna medicul atunci cand va prescrie un astfel de preparat comercial; este permisa uneori dizolvarea comprimatelor pentru a putea fi administrate micutilor.mai mult despre^[15]

Cum descoperi autismul copilului tau

Autismul se manifesta inca din copilaria mica (inaintea varstei de trei ani) prin perturbarea grava a interactiunilor sociale, comunicarii si comportamentului - care este considerabil restrans si de natura repetitiva si stereotipa. Adesea, autismul este insotit de retard mental. El se diagnosticheaza, de regula, intre varsta de 2 si 3 ani. Insa, cu cat mai repede se intervine cu o psihoterapie adecvata, cu atat mai multe progrese poate face copilul.

Cauzele sale sunt inca necunoscute. Dupa unii specialisti sunt genetice, dupa altii tin de relatia primara mama-bebelus. Probabil ca este vorba de o intercorelare intre cele doua, interactiunea deficitara cu mama favorizand declansarea predispozitiei genetice.

In sfera interactiunilor sociale, urmatoarele comportamente pot sugera prezenta autismului:

• Dificultatea utilizarii limbajului non-verbal (evita contactul vizual, gestica si mimica sunt reduse, tonul sau inflexiunea vocii sunt nepotrivite);
• Lipsa interesului sau dificultati in initierea relatiilor de prietenie cu copiii de o seama cu el (se imprieteneste mai mult cu adultii sau cu copiii mai mari, resimte dificultati in a urma regulile jocurilor, prezinta probleme in interactiunea de grup, initiaza relatii numai pe baza anumitor interese);
  
• Lipsa interesului pentru a-si impartasi emotiile (bucurie, tristete, furie, etc.) cu ceilalti (prefera activitatile solitare, privitul la televizor);
• Absenta reactiilor de reciprocitate (pare surd la emotiile si sentimentele celorlalti, nu raspunde, pare indiferent);

Dificultatile de comunicare pot fi observate prin comportamente cum ar fi:

• Vorbeste putin sau deloc (pana la varsta de 2 ani nu rosteste niciun cuvant, iar pana la 3 ani nu rosteste propozitii simple);
• Ii este dificil sa initieze, intretina sau sa finalizeze o conversatie (tendinta de a vorbi incontinuu, in genul "monologului"; impedimente in a raspunde la comentariul altora, raspunde doar la intrebari care ii sunt adresate direct; dificultatea de a vorbi despre subiecte care nu intra in aria lui de interese)
• Limbajul neobisnuit sau repetitiv (repeta ce spun altii, utilizeaza un limbaj pedant);
• Joaca nu este adecvata varstei (nu foloseste jocul simbolic);

Comportamentul unui copil autist se distinge prin:

• Arii restranse de interes
• Insistenta nejustificata de a urma aceeasi rutina familiala;
• Ticuri motorii, activitati motorii repetitive;
• Preocuparea pentru parti ale obiectelor si folosirea lucrurilor intr-modalitate mai putin obisnuita (se joaca inchizand si deschizand usile masinutelor sau ochii papusilor, miscand fara incetare rotile masinutelor);
  

Unele simptome sunt observabile de la varsta de 18 luni: contact vizual absent, absenta raspunsului la propriul nume, probleme de atentie, abilitati nedezvoltate pentru imitatie si jocuri de tipul "ne prefacem ca" si probleme cu achizitia limbajului verbal si non-verbal.

Unele studii semnaleaza faptul ca exista simptome de autism, mai subtile, detectabile inca de la varsta de 8 luni. Unii copii pot regresa intre 1 si 2 ani - cu alte cuvinte, pierd achizitiile obtinute pana atunci.mai mult^[16]

Sindromul Landau Kleffner la copii

Sindromul Landau Kleffner, cunoscut si ca afazie infantila dobandita sau afazie epileptica dobandita, este o tulburare de vorbire. Apare adesea la copii care se dezvolta normal, de obicei intre trei si sapte ani, si este caracterizat prin pierderea treptata sau brusca a abilitatii de a folosi si intelege limbajul.

Este o boala rara. Doar 160 de cazuri au fost descoperite din 1957, cand s-a identificat sindromul, si pana in 1990.

Sindromul Landau Kleffner se poate manifesta diferit la fiecare individ in parte, dar in general, simptomele sunt urmatoarele:

1. Primele semne ale bolii sunt denumite generic “agnozie auditiva”, ceea ce inseamna ca:

• Dintr-o data, copilul nu mai intelge ceea ce i se spune.
  
•  Copilul pare sa nu mai auda si devine suspect de pierderea auzului.
  
• Copilul pare sa fie autist sau sa aiba intarzieri de dezvoltare.

   2. Pana la urma este afectata vorbirea atat de tare incat copilul nu mai poate comunica prin limbaj.

   3. Unii copii isi gasesc treptat propria modalitate de a comunica, uneori prin gesturi sau semne.

Inca nu se stie ce provoaca boala. De fapt, se pare ca nu exista nicio explicatie. Unii experti cred ca exista mai multe cauze cumulate. Toti copii cu sindrom Landau Kleffner par sa fie perfect normali pana cand apare prima criza sau primele probleme de vorbire. Niciunul din copiii afectati nu au avut cazuri de Landau Kleffner in familie, deci se pare ca nu este o boala mostenita.

80% din copii cu sindrom Landau Klleffner au avut cel putin o criza de epilepsie, de obicei pe timpul noptii.

Toti copiii bolnavi au o activitate electrica anormala la nivelul creirului, pe ambele parti. Auzul si inteligenta sunt de obicei normale. Totusi, sindromul Landau Kleffner este insotit de probleme psihice precum hiperactivitatea, depresia sau agresivitatea.

Adesea, simptomele sindromului sunt asemanatoare cu ale altor boli precum surzenia sau dificultatile de invatare. De aceea uneori si medicii au probleme in punerea unui diagnostic exact, mai ales ca boala este foarte rara.

In cele mai multe cazuri sindromul este diagnosticat printr-o electroencefalograma, adica un tip de analiza care arata activitatea electrica la nivelul creierului. Insa exista si alte feluri de analize.

Tratamentul sindromului trebuie sa fie adaptat nevoilor copilului si depinde de varsta lui, gravitatea bolii, toleranta la anumite medicamente, asteptarile cu privire la evolutia cazului.
In orice caz, tratamentul include medicamente care controleaza convulsiile si activitatea electrica a creierului (anticonvulsive). Totusi, acestea par sa nu imbunatateasca cu nimic functia limbajului. Uneori este preferabil ca cel mic sa invete limbajul semnelor.mai mult^[17]

Amiotrofia spinala la copii

Amiotrofia spinala, cunoscuta si ca SMA (din engleza, Spinal Muscular Atrophy), este o afectiune degenerativa care afecteaza coloana vertebrala si nervii, ducand la slabirea muschilor.

Forma infantila apare la una din 10.000 de nasteri, iar in ce priveste adultii, este afectata o persoana din 100.000.

Care sunt cauzele?

SMA este o afectiune autozomala recesiva, ceea ce inseamna ca sunt afectati atat baietii cat si fetitele, daca mostenesc de la parinti doua copii ale genei, una de la mama si una de la tata. Ambii parinti trebuie sa fie purtatori ai genei pentru ca boala sa se declanseze. Mutatia genetica responsabila de declansarea SMA este destul de comuna, deci sansele ca doua persoane purtatoare sa procreeze sunt relativ mari. Dar chiar si asa, nu este neaparat ca copilul lor sa aiba SMA. Riscul este de 25% la fiecare sarcina.

La persoanele de toate varstele care prezinta simptome ale amiotrofiei spinale se poate analiza AND-ul, de obicei pornind de la o proba de sange. Astfel s-a descoperit ca in peste 95% din cazurile de SMA o gena numita SMN (din engleza, Survival Motor Neuron) fie prezinta o mutatie, fie lipseste.

Testarea fiecarei persoane in parte pentru a vedea daca este purtatoare ar putea reprezenta o solutie, dar deocamdata ar fi destul de dificil, asa ca se fac analize ADN numai la cuplurile care au deja persoane cu SMA in familie.

Care sunt simptomele?

Boala este mai greu de diagnosticat pentru ca simptomele ei pot sa semene cu cele ale altor boli si la fiecare copil simptomele pot sa fie diferite. Daca ne luam dupa ele si dupa varsta la care se declanseaza afectiunea, avem patru tipuri de SMA.

• 
  

Tipul 1 – boala Werding – Hoffman

Este cea mai grava forma de SMA si poate fi prezenta inca de la nastere. Bebelusii nu pot sa-si tina capsorul, sa suga, sa inghita si de obicei se misca foarte putin. Nu vor putea niciodata sa stea singuri in fundulet sau sa mearga si pot sa aiba infectii respiratorii frecvente. Sunt afectati si muschii pieptului.

Miscarile limbi au fost asemanate cu cele ale unui vierme. Diagnosticul se poate pune pana la varsta de sase luni si, din pacate, majoritatea bebelusilor afectati nu ajung la varsta de doi ani pentru ca slabiciunea musculara nu le permite sa respire.

• 
  

Tipul 2 – forma intermediara

Aceast forma de SMA se descopera de obicei intre 6 luni si doi ani. Copiii au muschii slabi si vor avea nevoie de ajutor pentru a merge. Speranta de viata ajunge pana la 20-30 de ani.

• 
  

Tipul 3 – boala Wolhfart – Kugelberg – Welander

Aceasta forma se declanseaza la copiii intre 3 si 17 ani. Copiii bolnavi par la inceput neindemanatici, apoi au probleme cu mersul si in general cu miscarile ce necesita o oarecare forta. Se pot dezvolta mai incet sau mai putin ca ceilalti copii, din toate punctele de vedere, dar pot trai pana la varste inaintate.

• 
  

Tipul 4

Tipul 4 de SMA incepe la adultii de 30-40 de ani si face ca mersul sa devina greoi pana la imposibil.

Simptomele SMA seamana mult cu cele ale altor boli. De aceea diagnosticul se pune numai de catre medicul specialist, si numai dupa analize amanuntite.

Cum se diagnosticheaza SMA?

Diagnosticul se pune dupa debutul brusc sau treptat al bolii. In timpul cotrolului medical, se va face o anamneza (istoricul medical) completa si medicul va intreba daca exista anamite probleme in familie.

Printre analizele care se pot face se numara:

• testele de sange
• biopsia musculara – se ia o mica proba de tesut muscular pentru a fi analizata
• analizele genetice – studiaza structura AND si identifica bolile ce ar putea fi transmise in familie.
• electromiograma (EMG) – masoara activitatea electrica la nivelul unui muschi sau unui grup de muschi. Poate detecta activitatea electrica anormala a muschiului datorata unei boli neuromusculare. mai mult^[18]

Sindromul Turner la fetite

Sindromul Turner este o boala genetica ce afecteaza numai femeile si fetitele. Este provocata de lipsa completa sau partiala a unui cromozom sexual, ceea ce duce la probleme precum o inaltime mica sau dificultati reproductive. Sindromul Turner este cel mai adesea diagnosticat in copilarie, dar in cazuri mai usoare se poate sa nu isi faca simtita prezenta decat la varsta adulta.

Se considera ca sindromul este destul de frecvent. Afecteaza unul din 2000 de copii nascuti vii, desi este mai des intalnit printre fetii avortati sau nascuti morti.

Boala nu ameninta viata celei afectate insa necesita tratamente pe toata perioada vietii. Multe dintre femeile bolnave duc vieti active si daca beneficiaza de tratament corespunzator pot sa aiba copii.

Simptome:

Simptomele bolii pot fi diferite, in functie de gravitatea ei. Cel mai adesea se intalnesc:

Inaltimea mica. Fetitele cu sindrom Turner au, la nastere, o inaltime mai mica decat cele sanatoase. Media este de 47 de centimetri, fata de 50.8 centimetri la nou-nascutii sanatosi. Bolnavele continua sa fie mai mici de inaltime decat media si la varsta adulta. Daca nu beneficiaza de niciun tratament nu se dezvolta normal la pubertate. Daca primesc tratament corespunator pot ajunge la varsta adulta pana la 142 cm.

Infertilitatea si problemele ovariene. Fetitele nascute cu sindrom Turner au doar niste ovare primitive, care nu contin ovule. Ovarele lor nu produc hormonii feminini necesari pentru crestere si dezvoltare sexuala. In unele cazuri, ovarele arata normal in copilarie, dar in curand inceteza sa mai funtioneze.

Pentru ca ovarele sunt esentiale in dezoltarea sexuala normala, multe fetite nu vor ajunge sa aiba sani sau alte caracteristici feminine. Nu vor avea niciodata menstruatie, sau daca o vor avea, ciclurile vor fi neregulate. Proasta functionare a ovarelor poate fi inlocuita printr-o terapie cu hormoni estrogeni. Cu ajutorul acestui tratament, bolnavele vor ajunge sa aiba o inaltime relativ normala (doar cu cativa centimetri mai mica decat a celorlaltor femei), sa aiba menstruatie si o structura osoasa normala.

Sansele sunt mici ca o femeie cu sindrom Turner sa aiba copii fara tratament de fertilitate. Insa cele mai multe pot ramane insarcinate prin tratamente hormonale sau cu ajutorul unui ovul primit de la o donatoare. Totusi, chiar daca este obtinuta sarcina, va fi una cu risc crescut si este foarte posibil ca si copilul rezultat sa aiba anomalii cromozomiale.

Dificultati sociale si de invatare. Inteligenta fetitelor cu sindrom Turner este egala cu cea a copiilor sanatosi, insa pot avea probleme cu conceptele non-verbale, asa cum sunt cele matematice sau oprientarea in spatiu.

Factori de risc

Mutatia care provoaca absenta totala sau anomaliile celui de-al doilea cromozom X se intampla spontan. Nimic nu a aratat pana acum ca ar fi o boala mostenita sau ca ar fi provocata de alti factori. Sunt foarte scazute sansele ca parinti unui copil cu sindrom Turner sa aiba inca un copil suferind de aceeasi boala.

Diagnosticare

Sindromul Turner poate fi descoperit la orice varsta, dar cel mai adesea este diagnosticat in copilarie. Daca se banuieste ca o fetita ar putea suferi de aceasta boala, va fi necesara examinarea cariotipului. – un fel de fotografie a cromozomilor. Boala poate fi descoperita si in timpul unui control pediatric de rutina, daca fetita este mica de inaltime pentru varsta ei sau are alte semne fizice ale sindromului Turner.mai mult^[19]

Botulismul la copii

Provocat de o toxina produsa de bacteria Clostridium botulinum, botulismul este o boala pe cat de rara pe atat de grava. Toxinele produse de respectiva bacterie sunt printre cele mai otravitoare substante cunoscute.

Exista trei forme ale acestei boli. Este vorba despre:

Botulismul alimentar - bacteria se dezvolta si produce toxina in medii sarace in oxigen, cum este mancarea la conserva.

Botulismul de plaga – bacteria intrata intr-o rana produce o infectie periculoasa care duce la producerea toxinei.

Botulismul sugarilor – cea mai comunca forma a bolii, incepe dupa ce bacteria patrunde in sistemul digestiv al sugarului si incepe sa se dezvolte. Apare de obicei intre sase saptamani si sase luni.

Toate aceste trei boli reprezinta urgente medicale si pot fi fatale. Daca banuiesti macar ca cineva ar puta suferi de aceasta boala, prezentarea la medic este absolut necesara si extrem de urgenta. Alertarea autoritatilor poate folosi si altor personae care ar putea consuma alimentele infestate.

Simptomele botulismului incep sa-si faca simtita prezenta intre 12 si 36 de ore de la patrunderea toxinei in corp, in cazul primelor doua forme ale bolii. In cazul botulismului de plaga, poate sa dureze si 10 zile de la infectare pana la primele simptome.

Botulismul alimentar isi face simtita prezenta prin greutate la inghitire, respiratie si vorbire, slabiciune a muschilor faciali, vedere dubla, greata, varsaturi, crampe abdominale, paralizie. In botulismul sugarilor unul din primele semne este constipatia, urmata de plansete slabe, fara putere, oboseala, dificultati la supt, miscari ciudate si imposibilitatea de a-si controla capul, datorita slabiciunii musculare si, in cele din urma, paralizie.

Sursa botulismului alimentar este aproape intotdeauna consumarea alimentelor conservate. Conservele facute in casa, care sunt sarace in acid, precum fasolea verde, porumbul, fructele de mare, ardeii iuti, sunt cele mai periculoase, dar stim foarte bine, ca si in comert au mai aparut conserve infestate. La sugari, sporii bacteriei sunt consumati apoi cresc si se inmultesc in intestine, dupa care incep sa produca toxina botulinica. Sursa sporilor de bacterii sunt de obicei borcanele cu miere, sirop de porumb sau expunerea la solurile contaminate.

Pentru a diagnostica botulismul medicul va cauta simptome ale slabiciunii musculare si va pune intrebari legate de alimentele consumate sau va analiza eventualele rani. In cazurile de botulism al sugarului, medicul va intreba daca bebelusul a consumat miere sau sirop de porumb, daca a avut pronbleme cu constipatia. Uneori se pot analiza fecalele sau varsaturile pentru a vedea daca exista urme ale toxinei botulinice.

Pentru ca afecteza muschii corpului, botulismul poate sa duca la o multime de complicatii. Pericolul cel mai mare este acela ca bolnavul nu poate sa respire, aceasta fiind principala cauza a mortii la pacientii cu botulism.

In cazuri de botulism alimentar o parte a tratamentului este curatarea tractului digestiv prin provocare varsaturilor. In cazul ranilor, o parte din tesut va trebui indepartata chirurgical. Exista tratamente cu antitoxine, adica substante care se “lipesc” de toxina botulinica cand aceasta inca circula in sangele bolnavului, si o impiedica sa se ataseze pe nervi. Totusi, antitoxinele nu sunt recomandate in cazul botulismului la sigari, pentru ca nu pot lupta impotriva germenilor aflati in sistemul digestiv. Exista in studiu tratamente, cum ar fi cele cu o imunoglobulina, care ar putea reduce durata si gravitatea bolii la copii. mai mult despre^[20]

Sindromul Tourette. Tulburarea ticurilor.

Sindromul Tourette este o afectiune neurologica care il face pe cel bolnav sa scoata sunete sau sa faca miscari neobisnuite asupra carora nu are niciun control. De exemplu, el poate sa clipeasca in mod repetat, sa ridice din umeri sau sa dea din cap fara sa vrea. In cazuri rare, bolnavii de sindrom Tourette striga cuvinte obsecene.

Boala apare mai des la baieti decat la fetite si de obicei, dispare pe masura ce copilul creste. El va putea sa duca o viata normala si e posibil nici sa nu aiba nevoie de tratament daca simptomele nu il deranjeaza excesiv.

Simptomele

Simptomele pot varia de la usoare la foarte grave si cel mai cunoscut dintre ele este ticul. De obicei primul semn al bolii este un tic facial, cum ar fi clipitul, dar in timp pot sa apara si altele. Gama de ticuri posibile este foarte variata si nu exista cazuri identice.

Ticurile pot fi verbale sau motorii si se pot clasifica in doua grupe:

• Ticurile simple sunt scurte, repetitive, neasteptate si implica un numar mic de muschi.
• Ticurile complexe sunt tipare de miscare distincte si coordonate care implica mai multe grupuri de muschi.
  

Ticurile pot sa varieze ca si tip, frecventa sau gravitate de-a lungul timpului, la acelasi bolnav. Ele pot sa devina mai dese si mai grave in perioadele de anxietate, oboseala, stres, boala, convalescenta, excitabilitate. Pot sa para chiar si in somn. La inceput, copilul poate sa aiba simptome senzoriale. Este vorba de asa numita “necesitate premonitorie”. El simnte nevoia sa faca o anumita miscare, nevoie care creste progresiv pana cand devine irezistibila si pentru a se elibera, trebuie sa realizeze ticul.

De-a lungul timpului pot sa paara ticuri noi. Simptomele bolii ating apogeul in adolescenta si de obicei scad in intensitate la varsta adulta.

Cu un anumit efort si prin concentrare intensa unii bolnavi pot sa se abtina de la realizarea ticurilor, cel putin pana cand gasesc un loc retras in care sa se manifeste, dar asta necesita exercitiu si se poate realiza in timp.

Nu se cunosc cauzele exacte ale sindromului Tourette si nu exista nicio modalitate de a preveni aparitia lui. Probabil ca este o combinatie intre mostenirea genetica si influenta mediului in care creste copilul. Exista mai multe teorii legate de cauzele bolii. Unii specialisti spun ca boala este mostenita, fara a sti insa detalii.

Altii dau vina pe legaturile chimice anormale de la nivelul creierului, iar altii pe infectii. Ca factori de risc au fost identificati existenta sindromului in familie si nasterea prematura.

Simptomele sindromului Tourette apar aproape intotdeauna in copilarie, de obicei intre sapte si zece ani. Ticurile motorii apar inaintea celor verbale. In functie de gravitate, simptomele pot fi observate prima data de parinti sau de copilul insusi.

Multii copii au anumite ticuri timp de cateva saptamani sau luni, apoi miscarile dispar de la sine. Asta nu inseamna ca orice tic este semn al sindromului Tourette, totusi ele trebuie sa ridice un semn de intrebare si sa grabeasca vizita la medic. Oricand apare un comportament ciudat la copil este important controlul medical care va identifica sursa sau cel putin va exclude bolile grave.

Nu exista analize specifice pentru sindromul Tourette, insa medicii se pot baza pe istoricul simptomelor in punerea unui diagnostic.
Exista anumite criterii in functie de care copilul cu comportament ciudat poate sa fie suspect de sindrom Tourette.Un copil poate fi bolnav daca:

•  Are atat ticuri motorii cat si verbale
• Ticurile apar de mai multe ori pe zi, aproape in fiecare zi sau cu intermitente, timp de mai mult de un an. Nu exista perioada de pauza mai mare de trei luni.
• Simptomele apar pentru prima data inainte de 18 ani.
• Simptomele nu sunt provocate de medicamente, alte substante sau alte afectiuni medicale.
  
  

Diagnosticul poate sa fie adesea pus cu intarziere pentru ca parintii si medicii nu cunosc simptomele sau pentru ca simptomele pot semana cu cele ale altor boli. De exemplu, clipitul des, care este unul dintre primele ticuri aparute, poate fi pus pe seama unei probleme oculare.

Persoanele cu sindrom Tourette duc de obicei o viata normala, sanatoasa, activa si fericita. Complicatiile pe care le poate da boala sunt in mare parte de natura psihologica, caci afceteaza imaginea de sine, relatile sociale, viata profesionala. Nu este exclus, ca pe langa Tourette, copilul bolnavul sa mai aiba si alte probleme: ADHD, boala obsesiv-compulsiva, depresii. mai mult despre^[21]

Surdocecitatea la copii

Vorbim de surdocecitate la un copil daca acesta si-a pierdut atat vederea cat si auzul intr-un asemenea grad, incat niciunul din cele doua simturi nu poate constitui o cale catre informatie.

Pierderea acestor doua simturi duce la dificultati importante in procesul de invatare. Copiii cu surdocecitate traiesc in lumea lor mica, intunecata si tacuta. Tot ce stiu ei despre lume se bazeaza pe atingere, miros si gust. Daca copiii sanatosi invata prin incercari si experiente, unul cu surdocecitate nu are aceasta posibilitate. Nu poate sa observe nimic in jurul sau, nu poate sa invete nimic daca nu i se explica.

Dar cum sa explici ceva cuiva care nu te aude? Cum sa-i arati ceva cuiva care nu te vede? Surdocecitatea este un handicap unic, atat prin problemele de invatare, comunicare si miscare pe care le pune cat si prin diferentele mari, de la bolnav la bolnav.

Din fericire, majoritatea copiilor si adultilor cu surdocecitate nu sunt complet surzi si complet orbi. Au vedere reziduala si/sau auz residual, ceea ce le largeste mult posibilitatile de invatare si interactiune. Multi copii vad indeajuns de bine incat sa se poata misca in locurile familiare, sa poata recunoaste persoanele din familie, sa recunoasca limbajul semneleor la distante mici si sa citeasca litere mari. Altii aud suficient incat sa poata recunoaste sunetele si vocile familiare, sa poata intelege limbajul sau sa invete ei insisi sa vorbeasca.

Termenul de surdocecitate cuprinde o gama foarte variata de handicapuri. E o boala diversa si unica, datorita gradului de pierde a celor doua simturi, altor complicatii sau afectiuni posibile si datorita varstei la care individul si-a pierdut auzul si vazul.

Surdocecitatea intervine la una din 100.000 de nasteri. Exista peste 70 de cauze cunoscute ale acestei boli, cauze care se pot incadra in doua categorii: congenitale si dobandite.
Cauzele congenitale. Surdocecitatea congenitala se poate datora unei infectii prenatale (rubeola), boli genetice (sindromul Down), trauma la nastere, consumul de alcool si droguri in timpul sarcinii. Unele boli congenitale nu provoaca surdocecitate la nou-nascut.

Aceasta se va manifesta mai tarziu in viata. In momentul de fata, in majoritatea cazurilor de surdocecitate cauzele sunt necunoscute. In trecut, rubeola prenatala era unul din factorii principali, insa azi aceasta boala este rara datorita folosirii la scara larga a vaccinurilor.

Sindromul Usher este una din afectiunile care duc la surdocecitate. Cei afectati de aceasta boala genetica se nasc surzi sau cu un auz slab, pentru ca apoi sa-si piarda treptata si vederea. Orbirea apare catre sfarsitul copilariei si este data de o boala oculara numita retinita pigmentara, ale carei prime simptome sunt pierderea vederii nocturne si periferice.

Cauze dobandite. Majoritatea oamenilor cu surdocecitate au vazut si au auzit o mare parte din viata lor, apoi si-au pierdut cele doua simturi din cauza unei boli, unei rani, sau pur si simplu din cauza varstei. Din fericire, marea majoritate au auz sau vedere reziduala, ceea ce ii ajuta mult. Unele persoane sunt surde din nastere si au cecitate dobandita, din cauza unui glaucoma sau unei catarcate. In alte cazuri este exact invers: persoana s-a nascut oarba (de exemplu din cauza unei retinopatii de prematuritate), iar din cauza unei unei infectii (de exemplu meningita) si-a pierdut si auzul.mai multe detalii^[22]

Sindromul de malabsorbtie

Sindromul de malabsorbtie se refera la pierderea capacitatii intestinului de a absorbi nutrientii din mancarea consumata. Proteinele, grasimile si carbohidratii sunt absorbite la nivelul intestinului subtire.

El absoarbe si aproximativ 80% din cantitatea de lichid consumata zilnic. Insa uneori, din diferite motive, intestinul nu este capabil sa absoarba din macare nutrientii care sunt atat de necesari bunei functionari a organismului nostru. Exista mai multe cauze care pot duce la sindrom de malabsorbtie.

O mica “greseala” in procesul de digestie face ca organismul sa nu mai produca enzimele necesare pentru digerarea alimentelor.
Defecte structurale congenitale sau boli ale pancreasului, colecistului sau ficatului pot altera procesul de digestie
Inflamarea, infectia, ranirea, indepartarea chirurgicala a intestinului subtire sau a unei parti din el poate sa duca la probleme de absorbtie.

Terapia cu radiatii poate sa dauneze mucoasei intestinale, ducand la diaree. Folosirea indelungata a antibioticelor poate sa dauneze bacteriilor care traiesc in mod normal in intestin si au rolul lor in digestie.

Exista mai multe boli care pot duce la sindrom de malabsorbtie. Este vorba de fibroza cistica, pancreatita cronica, intoleranta la lactoza si boala celiaca.

24 din 100.000 de copii se nasc cu sindromul de intestin scurt, o boala congenitala care face ca intestinul subtire sa fie mai scurt decat normal, deci si suprfata care poate absorbi nutrienti este mai mica, ceea ce inseamna ca se va absorbi mai putin din orice aliment consumat. Sindromul de intetsin scurt are o rata mare a mortalitatii.

Printre factorii de risc ai sindromului de malabsorbtie se numara:

•  nasterea prematura
• cazuri de malabsorbtie sau fibroza cistica in familie
• folosirea anumitor medicamente, cum este uleiul mineral sau alte laxative
• calatoriile in alte tari
• interventiile chirurgicale asupra intestinului
• consumul de alcool in exces

Daca la copii nu poate fi vorba de consum de alcool, ei sunt cel mai adesea afectati de medicamente si de calatoriile in afara tarii. Organismul lor, mult mai sensibil decat cel al adultilor, poate reactiona ciudat la schimbari sau la influenta unor substante straine.mai mult^[23]

Copiii cu SIDA

SIDA este o boala cronica infectioasa, provocata de virusul imuno-deficientei umane (HIV). Atacand si distrugand celulele sistemului imunitar, HIV impiedica organismul uman sa se apere in fata virusilor, bacteriilor, ciupercilor, care provoaca boli. Bolnavul este mai expus cancerelor si infectiilor oportuniste, precum meningita sau pneumonia, la care un organism sanatos ar rezista. Virusul si infectia sunt cunoscute ca HIV, in timp ce termenul de SIDA (sindromul imuno-deficientei umane dobandite) denumeste ultimele stadii ale infectiei.

In acest moment SIDA este considerata o pandemie. In 2007, in toata lumea se aflau 33.2 milioane de personae infectate. In acelasi an au murit de SIDA 2.1 milioane de personae, dintre care 330.000 erau copii.

Exact aici am dorit sa ajungem. La copilul infectat cu HIV. Un numar foarte mare de copii sunt infectati in fiecare an, in toata lumea. Sigur ca in tarile din lumea a treia apar cele mai multe cazuri, insa nici tarile vestice sau est-europene, desi mai dezvoltate, nu sunt in totalitate ferite de asemenea tragedii. Netratati, mii de copii mor anual ca rezultat al infectiei cu HIV. In plus, alte milioane de micuti, chiar daca nu sunt infectati, sunt afectati indirect de boala care le ucide parintii, fratii si le afecteaza comunitatile.

In ciuda gravitatii acestei situatii, multi oameni inca mai cred ca SIDA este o boala ce afecteaza numai adultii. Daca se transmite prin contact sexual si prin seringile folosite de narcomani, nu inseamna ca cei mici nu pot fi infectati. Exista si alte metode de transmitere a bolii.

Transmiterea de la mama la copil este cea mai comuna situatie. Femeia care este infectata cu HIV poate sa transmita boala copilului in timpul sarcinii, la nastere, sau in timpul alaptarii. In plus, multi copii sunt expusi virusului in mediul spitalicesc. Uneori acele nu sunt sterilizate asa cum trebuie, iar sangele transfuzat este infectat. In tarile dezvoltate aceste probleme au fost aproape in totalitate eliminate, si totusi cazuri noi apar in fiecare an.

In Romania, peste zece mii de bebelusi si copii au fost infectati intre 1987 si 1991, prin transfuzii cu sange netestat si prin ace de seringa infectate.

Desi situatia este mai rar intalnita, copii mai mari sunt uneori infecatati si prin contact sexual sau consum de droguri. In unele tari din Africa, circula un mit conform caruia SIDA pate fi vindecata prin relatii sexuale cu o virgina. Asa se face ca zeci de fetite, cu varste din cele mai fragede sunt abuzate de barbatii infectati, si se imbolnavesc la randul lor.

Odata infectat, copilul risca sa se imbolnaveasca de SIDA, boala care ii poate fi fatala, daca nu beneficiaza de tratament. La copii tratamentul este menit sa incetineasca evolutia bolii si le permite sa duca o viata mai lunga si mai sanatoasa. Astazi, multi bolnavi traiesc zeci de ani de la infectare si duc vieti relativ normale, evident cu conditia sa primeasca tratamentul necesar. Din pacate, la nivel mondial, 90% dintre copiii infectati nu primesc tratamentul corect sau nu-l primesc deloc.

Fata de adulti, copii au un organism mai slab, nu sunt capabili sa inteleaga exact ce se intampla si sa se protejeze, astfel ca sunt mult mai expusi infectiilor oportuniste. Bolile copilariei, pe care un micut sanatos le invinge fara probleme sunt un real pericol pentru copiii cu HIV. Oreionul sau varicela sunt boli prea puternie pentru un sistem imunitar slabit si la copii infectati cu HIV ele dureaza mai mult, sunt mai frecvente si nu raspund la tratament. Ca sa nu mai vorbim de infectiile oportuniste, ca tuberculoza sau pneumonia care pot sa ucida un copil cu HIV.mai mult despre^[24]

Dilema anti-papilloma

Boala canceroasa reprezinta o problema grava de sanatate ce se raspandeste cu rapiditate in secolul nostru si secera victime din ce in ce mai tinere. Cancerul de col uterin ne lasa insa o unda de speranta prin aceea ca in mare parte cunoastem etiologia si deci putem actiona in consecinta. Pe de alta parte, este important de subliniat faptul ca neoplasmul de col uterin beneficiaza de masuri preventive si recunoastere rapida prin metode de screening. Asa cum desa ati intiuit, vom vorbi despre vaccinarea anti-Papilloma virus initiata de Ministerul Sanatatii, intr-o prima etapa incepand cu 23 noiembrie 2009 si care se adreseaza fetitelor din clasele VI-VII.

Daca mai exista inca nevoie de dovezi, cifrele sunt mai mult decat graitoare; cancerul de col produce victime numeroase in fiecare an (aprox 300000 de decese) iar in Romania intruneste cam 15 procente din totalul patologiei tumorale feminine. Human Papilloma Virus (HPV) este considerat agentul etiologic responsabil pentru cancerul de col, constatandu-se ca 98% din pacientele cu cancer de col uterin prezinta la nivelul tesuturilor afectate ADN viral.

Se stie deja ca modalitatea de transmitere este cea prin contact sexual iar virusul odata ajuns la nivelul epiteliului cervical determina lezuni de diferite grade evolutive ce se pot transforma in veritabila tumora maligna.

Vaccinarea chiar si impotriva catorva tulpini virale devine astfel fara dubiu un aliat de nadejde in prevenirea cancerului de col uterin. Exista astfel doua tipuri de vaccin, unul cu patru iar celalalt cu sase tulpini virale, socotite a fi 100% eficiente. Marele semn de intrebare al parintilor consta tocmai in varsta la care se indica inceperea vaccinarii stiindu-se faptul ca recomandarea se adreseaza in special fetitelor de 11-12 ani. Studiile de imunogenicitate sunt celecare ne lamuresc si anume faptul ca vaccinarea la o varsta cuprinsa intre 9 si 15 ani genereaza titruri superioare de anticorpi specifici comparativ cu vaccinarea la o varsta mai mare, ceea ce ar putea mari durata protectiei. Prin urmare eficienta si durata protectiei este cea care traseaza aceasta plaja de varsta.

Vaccinul anti HPV nu este numai pentru varste mici. Noi cercetari demonstreaza ca femeile cu varste cuprinse intre 24 si 45 de ani, neinfectate inca, pot fi vaccinate impotriva cunoscutei infectii cu transmitere sexuala.

Durata minima pecare este garantata protectia afost socotita in jur de 10 ani.

Beneficiul adus viitoarelor femei este unul considerabil prin inlaturarea cauzei ce sta la baza unei afectiuni atat de frecvente si de necrutatoare. Mai multe studii statistice sugereaza ca vom putea reduce incidenta cancerului uterin cu 70%.citeste mai mult^[25]